AMORŢÍ, amorţesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinţe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacţiona la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-şi pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMORŢÍT, -Ă, amorţiţi, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A AMORŢ/Í ~ésc 1. intranz. (despre fiinţe, despre corpul sau părţi ale corpului lor) A-şi pierde (temporar) capacitatea de a reacţiona la excitanţi exteriori; a deveni insensibil; a înţepeni. 2) fig. (despre procese, suferinţe fizice etc.) A deveni mai puţin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheţa la suprafaţă. 2. tranz. A face să devină insensibil. /<lat. ammortire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amorţí (amorţésc, amorţít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimţire; a înţepeni. – Mr. amurţăscu, amurţire, megl. anmurţǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Puşcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorţeală, s.f.; amorţitor, adj. (care amorţeşte); amorţitură, s.f. (amorţeală).
(Dicţionarul etimologic român)
amorţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţésc, imperf. 3 sg. amorţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amorţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMORŢÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ ţesutul dureros.) 2. a înţepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)
(Dicţionar de sinonime)
AMORŢÍT adj. 1. înţepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A amorţi ≠ a se dezmorţi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
AMORŢÍT, -Ă, amorţiţi, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
amorţí (amorţésc, amorţít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimţire; a înţepeni. – Mr. amurţăscu, amurţire, megl. anmurţǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Puşcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorţeală, s.f.; amorţitor, adj. (care amorţeşte); amorţitură, s.f. (amorţeală).
(Dicţionarul etimologic român)
amorţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţésc, imperf. 3 sg. amorţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amorţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AMORŢÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ ţesutul dureros.) 2. a înţepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)
(Dicţionar de sinonime)
AMORŢÍT adj. 1. înţepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A amorţi ≠ a se dezmorţi
(Dicţionar de antonime)