ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracţie (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ♢ Refl. recipr. Electricităţile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleşuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ♢ Expr. A atrage atenţia (cuiva) = a) a face ca atenţia (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcţie; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simţi o atracţie (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecinţă; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras)] – A3 + trage (după fr. attirer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ATRÁGE atrág tranz. 1) A trage spre sine; a face să vină spre sine (printr-o acţiune materială). Magnetul atrage fierul. 2) A face să adere (la ceva sau la cineva). 3) A determina prin diverse mijloace să participe la o acţiune; a antrena. ♢ ~ atenţia (cuiva) a) a face pe cineva să-şi concentreze atenţia asupra cuiva sau a ceva; b) a face în prealabil atent; a preveni. 4) A face să simtă o atracţie. Pictura îl atrage mult. 5) fig. A face să fie cuprins de uimire şi admiraţie; a fermeca; a fascina; a încânta; a vrăji. Marea mă atrage mereu. 6) A avea drept consecinţă. [Sil. a-tra-] /a + a trage
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
atráge (-g, -ás), vb. – A exercita o atracţie, a apropia la sine. Format pe baza lui trage, ca fr. attirer de la tirer. – Der. atrăgător, adj. (atractiv). Cf. atracţie, s.f., din fr. attraction; atractiv, adj., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
ATRÁGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (către) sine. ♦ A hotărî, a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (Fig.) A ispiti, a ademeni. 3. A avea ca urmare, drept consecinţă. [P.i. atrág, perf.s. atrăsei. / < trage, după fr. attirer, it. attrarre].
(Dicţionar de neologisme)
ATRÁGE vb. tr. 1. a trage, a duce la (către) sine. ♢ a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes. 3. a avea drept consecinţă. (după fr. attirer)
(Marele dicţionar de neologisme)
atráge vb. (sil. -tra-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. atrág, 1 pl. atrágem, imperf. 3 sg. atrăgeá, perf. s. 1 sg. atrăséi, 1 pl. atráserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. atrágă; part. atrás
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ATRÁGE vb. 1. v. tenta. 2. v. încânta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A atrage ≠ a dezgusta, a repugna, a respinge
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ATRÁGE atrág tranz. 1) A trage spre sine; a face să vină spre sine (printr-o acţiune materială). Magnetul atrage fierul. 2) A face să adere (la ceva sau la cineva). 3) A determina prin diverse mijloace să participe la o acţiune; a antrena. ♢ ~ atenţia (cuiva) a) a face pe cineva să-şi concentreze atenţia asupra cuiva sau a ceva; b) a face în prealabil atent; a preveni. 4) A face să simtă o atracţie. Pictura îl atrage mult. 5) fig. A face să fie cuprins de uimire şi admiraţie; a fermeca; a fascina; a încânta; a vrăji. Marea mă atrage mereu. 6) A avea drept consecinţă. [Sil. a-tra-] /a + a trage
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ATRÁGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (către) sine. ♦ A hotărî, a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (Fig.) A ispiti, a ademeni. 3. A avea ca urmare, drept consecinţă. [P.i. atrág, perf.s. atrăsei. / < trage, după fr. attirer, it. attrarre].
(Dicţionar de neologisme)
ATRÁGE vb. tr. 1. a trage, a duce la (către) sine. ♢ a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes. 3. a avea drept consecinţă. (după fr. attirer)
(Marele dicţionar de neologisme)
atráge vb. (sil. -tra-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. atrág, 1 pl. atrágem, imperf. 3 sg. atrăgeá, perf. s. 1 sg. atrăséi, 1 pl. atráserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. atrágă; part. atrás
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ATRÁGE vb. 1. v. tenta. 2. v. încânta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A atrage ≠ a dezgusta, a repugna, a respinge
(Dicţionar de antonime)