bâigui

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. şi refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. b o l y o n g n i „a rătăci”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BÂIGUÍ bâigui intranz. A vorbi incoerent şi confuz. [Sil. bâi-gu-i] /<ung. bolyo[n]gni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creaţie expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greşi”, indicat de DAR şi de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s.f. (exprimare fără şir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s.f. (bîlbîială; delir).
(Dicţionarul etimologic român)

bâiguí vb., ind. prez. 1 sg. bâigui, 3 sg. şi pl. bâiguie, imperf. 3 sg. bâiguiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BÂIGUÍ vb. v. bombăni.
(Dicţionar de sinonime)

BÂIGUÍ vb. v. aiura, ameţi, buimăci, delira, năuci, zăpăci.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A bâigui ≠ a răspica
(Dicţionar de antonime)