corigență

CORIGÉNT, -Ă, corigenţi, – te, adj., s.m şi f. (Elev sau student) care, la încheierea anului şcolar, nu a obţinut notă de trecere la una sau două materii şi care urmează să dea toamna, din nou, examen la materia sau materiile respective. [Var.: corijent, -ă adj., s.m. şi f.] – Din lat. corrigens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORIGÉNŢĂ, corigenţe, s.f. Situaţia unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijénţă s.f.] – Din corigent (după absent-absenţă).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORIGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Elev care, la încheierea anului şcolar, nu a obţinut nota de trecere la una sau mai multe discipline, urmând să fie reexaminat toamna. /<lat. corrigens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORIGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Situaţie de corigent. 2) Examen susţinut de un corigent. /Din corigent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORIGÉNT, -Ă adj., s.m. şi f. (Elev) care nu a obţinut notă de trecere la unele materii, la care urmează să dea un nou examen pentru a putea promova. [Var. corijent, -ă adj., s.m.f. / < lat. corrigens].
(Dicţionar de neologisme)

CORIGÉNŢĂ s.f. Situaţia în care se găseşte un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijenţă s.f. / < corigent].
(Dicţionar de neologisme)

CORIGÉNT, -Ă adj., s. m. f. (elev) care nu a obţinut notă de trecere la unele materii. (< lat. corrigens)
(Marele dicţionar de neologisme)

CORIGÉNŢĂ s. f. situaţie în care se găseşte un elev corigent. ♢ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)
(Marele dicţionar de neologisme)

corigént adj. m., s. m., pl. corigénţi; f. sg. corigéntă, pl. corigénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corigénţă s. f., g.-d. art. corigénţei; pl. corigénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)