demență

DEMÉNT, -Ă, demenţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEMÉNŢĂ, demenţe, s.f. Alienaţie mintală; nebunie. Demenţă precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demenţă senilă = demenţă care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEMÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieşit din minţi; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEMÉNŢ//Ă ~e f. 1) Stare a unei persoane demente; alienaţie; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].
(Dicţionar de neologisme)

DEMÉNŢĂ s.f. Alienaţie mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].
(Dicţionar de neologisme)

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demenţial. (< fr. dément, lat. demens)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEMÉNŢĂ s. f. 1. alienaţie mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)
(Marele dicţionar de neologisme)

demént adj. m., s. m., pl. deménţi; f. sg. deméntă, pl. deménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deménţă s. f., g.-d. art. deménţei; pl. deménţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.
(Dicţionar de sinonime)

DEMÉNŢĂ s. 1. v. nebunie. 2. demenţă precoce = schizofrenie.
(Dicţionar de sinonime)