EVIDÉNT, -Ă, evidenţi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; vădit, neîndoielnic. – Din fr. évident, lat. evidens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EVIDÉNŢĂ, (2) evidenţe, s.f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ♢ Expr. A scoate (sau a pune) în evidenţă = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EVIDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care se vede dintr-o dată; care se observă de la prima vedere; vădit. /<fr. évident, lat. evidens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EVIDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter evident. ♢ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenţia. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ţine ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EVIDÉNT, -Ă adj. Vădit, neîndoielnic, clar, limpede. // adv. Fără îndoială, desigur. [Cf. fr. évident, it. evidente, lat. evidens].
(Dicţionar de neologisme)
EVIDÉNŢĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenţia. ♢ A scoate în evidenţă = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ţine de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].
(Dicţionar de neologisme)
EVIDÉNT, -Ă adj. (şi adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede. (< fr. évident, lat. videns)
(Marele dicţionar de neologisme)
EVIDÉNŢĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
evidént adj. m., pl. evidénţi; f. sg. evidéntă, pl. evidénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
evidénţă s. f., g.-d. art. evidénţei; pl. evidénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EVIDÉNT adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. accentuat, marcat, pronunţat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.) 3. adj. v. categoric. 4. adj. v. indiscutabil. 5. adj. apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare, sensibil, simţitor, vădit, (livr.) manifest. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 6. adj. v. indiscutabil. 7. adj. învederat, notoriu, patent, vădit, (fig.) patentat. (O hoţie ~.) 8. adv. clar, limpede, (reg. înv.) acurat. (Este ~ că ai dreptate.)
(Dicţionar de sinonime)
EVIDÉNŢĂ s. v. claritate.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EVIDÉNŢĂ, (2) evidenţe, s.f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ♢ Expr. A scoate (sau a pune) în evidenţă = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EVIDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter evident. ♢ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenţia. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ţine ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EVIDÉNT, -Ă adj. Vădit, neîndoielnic, clar, limpede. // adv. Fără îndoială, desigur. [Cf. fr. évident, it. evidente, lat. evidens].
(Dicţionar de neologisme)
EVIDÉNŢĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenţia. ♢ A scoate în evidenţă = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ţine de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].
(Dicţionar de neologisme)
EVIDÉNT, -Ă adj. (şi adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede. (< fr. évident, lat. videns)
(Marele dicţionar de neologisme)
EVIDÉNŢĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
evidént adj. m., pl. evidénţi; f. sg. evidéntă, pl. evidénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
evidénţă s. f., g.-d. art. evidénţei; pl. evidénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EVIDÉNT adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. accentuat, marcat, pronunţat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.) 3. adj. v. categoric. 4. adj. v. indiscutabil. 5. adj. apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare, sensibil, simţitor, vădit, (livr.) manifest. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 6. adj. v. indiscutabil. 7. adj. învederat, notoriu, patent, vădit, (fig.) patentat. (O hoţie ~.) 8. adv. clar, limpede, (reg. înv.) acurat. (Este ~ că ai dreptate.)
(Dicţionar de sinonime)
EVIDÉNŢĂ s. v. claritate.
(Dicţionar de sinonime)