FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mişca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mişca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mişca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ♢ Compus: flutură- vânt s.m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mişca un obiect încoace şi încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluştura. ♦ A învârti prin aer (ameninţător) o sabie, un băţ etc. – Din fluture.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mişca neregulat (sub acţiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mişcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ♢ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice şi neserioase. /Din fluture
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fluturá (flútur, fluturát), vb. – 1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mişca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creaţie expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca şi arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, şi de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s.m. (insectă cu corpul alungit şi patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puţin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondenţa cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) şi it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuşi, s-au menţionat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Puşcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluţie ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenenţa la familia expresivă, cu toţi der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluştura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mişca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flişc; flu(ş)turatic, adj. (uşuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, ţicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaş, s.m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Puşcariu, Dacor., IV, 683, fluştura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), şi ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”.
(Dicţionarul etimologic român)
flútură-vânt s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture de mătáse s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. şi pl. flútură
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-róşu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture de várză s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-álb s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. şi reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărţirea de cineva.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mişca neregulat (sub acţiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mişcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ♢ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice şi neserioase. /Din fluture
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
flútură-vânt s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture de mătáse s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. şi pl. flútură
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-róşu s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture de várză s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
flúture-álb s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. şi reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărţirea de cineva.)
(Dicţionar de sinonime)