ibovnice

IBÓVNIC, -Ă, ibovnici, -ce, s.m. şi f. (Pop.) Iubit². – Din sl. ljubovĩnikŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IBÓVNI//C ~că (~ci, ~ce) m. şi f. pop. Persoană care întreţine relaţii de dragoste nelegitime cu altă persoană de sex opus; amant. /<sl. ljuboviniku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ibóvnic (ibóvnici), s.m. – Iubit, amant. – Var. libovnic, (înv.) iubovnic, ibomnic. Sl. ljubovnikŭ (Candrea 151; DAR; Conev 58), cf. bg. libovnik. – Var. ibovnică, s.f. (iubită, amantă). Cf. iubi.
(Dicţionarul etimologic român)

ibóvnic s. m., pl. ibóvnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ibóvnică s. f., g.-d. art. ibóvnicei; pl. ibóvnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
IBÓVNIC s. v. amant, concubin, iubit, prieten.
(Dicţionar de sinonime)

IBÓVNICĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
(Dicţionar de sinonime)