instrucție
[Sinonime]
INSTRÚCŢIE s.f. 1. Ansamblu de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmăreşte însuşirea unei culturi generale şi a unei specializări profesionale; învăţătură; învăţământ; instrucţiune (2). 2. Pregătire a ostaşilor în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ♢ Judecător de instrucţie = (în unele ţări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSTRÚCŢI//E ~i f. 1) Proces de predare a cunoştinţelor şi deprinderilor într-o instituţie de învăţământ; instruire. 2) Activitate de pregătire teoretică şi practică a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabilă şi de adunare a probelor în vederea unui proces penal. ♢ Judecător de ~ magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instrucţiei; Sil. in-struc-ţi-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSTRÚCŢIE s.f. 1. Învăţătură, ştiinţă căpătată în şcoli prin învăţare, prin studiu organizat; instruire. 2. Pregătire practică a militarilor, totalitatea exerciţiilor militare practice făcute în vederea deprinderii mânuirii armelor. 3. (Jur.) Fază procedurală în desfăşurarea proceselor constând în adunarea şi cercetarea probelor. [Gen. -iei. / cf. fr. instruction, rus. instrukţiia, lat. instructio].
(Dicţionar de neologisme)
INSTRÚCŢIE s. f. 1. ansamblu de cunoştinţe predate sau căpătate prin studiu organizat; învăţătură, învăţământ. 2. pregătire a ostaşilor în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfăşurarea proceselor constând în adunarea şi cercetarea probelor. o judecător de ~ = (în unele ţări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)
(Marele dicţionar de neologisme)
instrúcţie (instruire şcolară, militară, judiciară) s. f. (sil. -ţi-e), art. instrúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. instrúcţiei; pl. instrúcţii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSTRÚCŢIE s. 1. v. învăţământ. 2. v. învăţătură. 3. (MIL.) (înv. şi pop.) mustră, muştruluială, (înv.) ocenie, şmotru. (~ recruţilor.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSTRÚCŢI//E ~i f. 1) Proces de predare a cunoştinţelor şi deprinderilor într-o instituţie de învăţământ; instruire. 2) Activitate de pregătire teoretică şi practică a militarilor. 3) jur. Activitate de cercetare prealabilă şi de adunare a probelor în vederea unui proces penal. ♢ Judecător de ~ magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. [G.-D. instrucţiei; Sil. in-struc-ţi-e] /<fr. instruction, lat. instructio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
INSTRÚCŢIE s. f. 1. ansamblu de cunoştinţe predate sau căpătate prin studiu organizat; învăţătură, învăţământ. 2. pregătire a ostaşilor în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. 3. (jur.) fază procedurală în desfăşurarea proceselor constând în adunarea şi cercetarea probelor. o judecător de ~ = (în unele ţări) magistrat care cercetează cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)
(Marele dicţionar de neologisme)
instrúcţie (instruire şcolară, militară, judiciară) s. f. (sil. -ţi-e), art. instrúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. instrúcţiei; pl. instrúcţii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSTRÚCŢIE s. 1. v. învăţământ. 2. v. învăţătură. 3. (MIL.) (înv. şi pop.) mustră, muştruluială, (înv.) ocenie, şmotru. (~ recruţilor.)
(Dicţionar de sinonime)