LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Reg.) A vorbi mult şi fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEHẮU, lehăi, s.m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A LEHĂ//Í ~iésc intranz. pop. A vorbi mult şi fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creaţie expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) şi a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puţin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin şi Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s.m. (şarlatan); lehău, s.m. (Mold., limbut); lehăială, s.f. (Mold., flecăreală); lehăit, s.n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s.f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeaşi rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea şi sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relaţie cu lihni, leşina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greaţă, a inspira repulsie), cf. leomi.
(Dicţionarul etimologic român)
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – 1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de ... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminaţie aminteşte de lehămiti. – Cf. leşui.
(Dicţionarul etimologic român)
lehăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lehăíesc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lehăiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lehău s. m., art. lehăul; pl. lehăi, art. lehăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LEHĂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
LEHĂU s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEHẮU, lehăi, s.m. (Reg.) Om mincinos sau flecar. – Lehăi + suf. -ău.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creaţie expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) şi a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puţin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin şi Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s.m. (şarlatan); lehău, s.m. (Mold., limbut); lehăială, s.f. (Mold., flecăreală); lehăit, s.n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s.f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeaşi rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea şi sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relaţie cu lihni, leşina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greaţă, a inspira repulsie), cf. leomi.
(Dicţionarul etimologic român)
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – 1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de ... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminaţie aminteşte de lehămiti. – Cf. leşui.
(Dicţionarul etimologic român)
lehăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lehăíesc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lehăiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lehău s. m., art. lehăul; pl. lehăi, art. lehăii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LEHĂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
LEHĂU s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreţ.
(Dicţionar de sinonime)