NĂLUCĂ, năluci, s.f. 1. Fiinţă fantastică, imaginară; arătare, fantomă, vedenie, nălucire (1); spec. strigoi. ♦ (Adverbial, pe lângă verbe de mişcare) Foarte repede. 2. Imagine fugară şi înşelătoare, închipuire deşartă; iluzie, himeră, năluceală. ♢ Expr. (Reg.) A-şi face nălucă = a) a se speria, a se înspăimânta; b) a se amăgi, a se înşela; c) a i se părea că vede sau că aude ceva. 3. Imitaţie de peştişor, făcută din lemn sau din metal sclipitor, pe care o folosesc pescarii drept nadă artificială pentru peştii răpitori; p. gener. momeală, nadă. – Din năluci (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-şi închipui, a-şi imagina. 2. Intranz. A se înfăţişa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumuseţe, strălucire etc.). – Cf. l u c i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NĂLÚ//CĂ ~ci f. 1) (în mitologia populară) Fiinţă imaginară creată de fantezie, care provoacă spaimă; vedenie; arătare; stafie; spirit; duh; fantomă. ♢ Piei ~! piei din faţa mea! 2) fig. Imagine înşelătoare (şi fugitivă) a unui lucru; închipuire. ♢ Ca ~ca (sau ca o ~) fulgerător. 3) Obiect strălucitor (mai ales de metal) folosit pentru momirea peştilor răpitori; devon. /v. a năluci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A NĂLUC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag şi fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-şi reprezenta în gând; a-şi imagina; a-şi închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieşite din comun); a frapa. /cf. a luci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE NĂLUC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
nălucí (nălucésc, nălucít), vb. – 1. A-şi închipui, a-şi reprezenta. – 2. A-şi imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se foloseşte cu pron. în dativ şi mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s.f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s.f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).
(Dicţionarul etimologic român)
nălúcă s. f., g.-d. art. nălúcii; pl. nălúci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéşte, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năluceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NĂLÚCĂ s. 1. v. fantomă. 2. v. iluzie.
(Dicţionar de sinonime)
NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-şi închipui, a-şi imagina. 2. Intranz. A se înfăţişa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumuseţe, strălucire etc.). – Cf. l u c i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A NĂLUC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag şi fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-şi reprezenta în gând; a-şi imagina; a-şi închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieşite din comun); a frapa. /cf. a luci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE NĂLUC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
nălucí (nălucésc, nălucít), vb. – 1. A-şi închipui, a-şi reprezenta. – 2. A-şi imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se foloseşte cu pron. în dativ şi mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s.f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s.f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).
(Dicţionarul etimologic român)
nălúcă s. f., g.-d. art. nălúcii; pl. nălúci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéşte, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năluceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NĂLÚCĂ s. 1. v. fantomă. 2. v. iluzie.
(Dicţionar de sinonime)
NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.
(Dicţionar de sinonime)