OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBLIGATÓRI//U ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să ţină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
(Dicţionar de neologisme)
OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligaţional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
(Dicţionar de neologisme)
OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligaţional. ♢ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
(Marele dicţionar de neologisme)
obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -riu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. obligatórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morţiş.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
(Dicţionar de neologisme)
OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligaţional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
(Dicţionar de neologisme)
OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligaţional. ♢ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
(Marele dicţionar de neologisme)
obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -riu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. obligatórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morţiş.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu
(Dicţionar de antonime)