pafta

PAFTÁ, paftale, s.f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (preţios şi împodobită cu pietre preţioase). ♦ Cingătoare alcătuită din plăci de metal legate între ele cu lănţişoare sau fixate între ele cu ţinte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesă din tablă de oţel folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. – Din tc. pafta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAFTÁ ~le f. înv. 1) Încheietoare de metal (ornamentată) la haină sau la cingătoare. 2) Cingătoare făcută din plăci de metal prinse între ele cu lănţişoare. /<turc. pafta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

paftá (paftále), s.f. – Încuietoare ornamentală, cataramă, broşă. – Mr., megl. paftă. Tc. pafta (Şeineanu, II, 280), din per. bafta, cf. bg., sb. pafta.
(Dicţionarul etimologic român)

paftá s. f., art. paftáua, g.-d. art. paftálei; pl. paftále
(Dicţionar ortografic al limbii române)