PENITÉNT, -Ă, penitenţi, -te, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Credincios care se supune penitenţei (1). 2. adj. Care aparţine penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENITÉNŢĂ, penitenţe, s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispăşirea păcatelor; canon, p. ext. privaţiune (de ordin fizic, material); viaţă aspră pe care şi-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăinţă. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENITÉN//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană supusă unei penitenţe. /<fr. pénitent, lat. poenitens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENITÉNŢ//Ă ~e f. rel. 1) Pedeapsă impusă de biserică pentru ispăşirea păcatelor; canon. 2) Mărturisire a păcatelor cu scopul de a le ispăşi; pocăinţă. /<lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENITÉNT, -Ă s.m. şi f. Cel care se căieşte, care face penitenţă; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens].
(Dicţionar de neologisme)
PENITÉNŢĂ s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă (pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispăşirea şi iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privaţiune. 2. Căinţă, pocăinţă. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza].
(Dicţionar de neologisme)
PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitenţă; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens)
(Marele dicţionar de neologisme)
PENITÉNŢĂ s. f. 1. pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispăşirea păcatelor; canon. 2. pocăinţă. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
penitént s. m.. adj. m., pl. peniténţi; f. sg. peniténtă, pl. peniténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
peniténţă s. f., g.-d. art. peniténţei; pl. peniténţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PENITÉNŢĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)
(Dicţionar de sinonime)
PENITÉNŢĂ s. v. căinţă, condamnare, mus-trare, osândă, părere de rău, pedeapsă, pocăinţă, regret, re-muşcare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENITÉNŢĂ, penitenţe, s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispăşirea păcatelor; canon, p. ext. privaţiune (de ordin fizic, material); viaţă aspră pe care şi-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăinţă. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENITÉNŢ//Ă ~e f. rel. 1) Pedeapsă impusă de biserică pentru ispăşirea păcatelor; canon. 2) Mărturisire a păcatelor cu scopul de a le ispăşi; pocăinţă. /<lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENITÉNT, -Ă s.m. şi f. Cel care se căieşte, care face penitenţă; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens].
(Dicţionar de neologisme)
PENITÉNŢĂ s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă (pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispăşirea şi iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privaţiune. 2. Căinţă, pocăinţă. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza].
(Dicţionar de neologisme)
PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitenţă; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens)
(Marele dicţionar de neologisme)
PENITÉNŢĂ s. f. 1. pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispăşirea păcatelor; canon. 2. pocăinţă. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
penitént s. m.. adj. m., pl. peniténţi; f. sg. peniténtă, pl. peniténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
peniténţă s. f., g.-d. art. peniténţei; pl. peniténţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PENITÉNŢĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)
(Dicţionar de sinonime)
PENITÉNŢĂ s. v. căinţă, condamnare, mus-trare, osândă, părere de rău, pedeapsă, pocăinţă, regret, re-muşcare.
(Dicţionar de sinonime)