PLĂCEÁ, plac, vb. II. Intranz. şi tranz. (Cu subiectul logic în dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ♢ Expr. Ştii că-mi placi? sau că mi-ai plăcut? exprimă mirarea, dezaprobarea în faţa unei propuneri, a unei afirmaţii etc. care nu-ţi convine, cu care nu eşti de acord etc. Îmi place să cred că... = sper să... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiraţie, de plăcere, de iubire faţă de o persoană de sex opus, a-i fi drag, a îndrăgi. 3. A avea un sentiment de satisfacţie, de mulţumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLĂCÚT, -Ă, plăcuţi, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PLĂCEÁ plac 1. intranz. 1) A trezi simpatie sau dragoste; a fi pe plac; a fi drag. ♢ Ştii că-mi placi? exprimă peiorativ dezacordul cu afirmaţia sau propunerea cuiva. 2) (urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea o deosebită satisfacţie. Îmi place să dansez. 2. tranz. (persoane de sex opus) A trata cu un sentiment de afecţiune puternică (de natură erotică); a iubi. /<lat. placere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Puşcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observaţiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s.f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s.f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezenţă, s.f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
plăceá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. pláce 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéţi, imperf. 3 sg. plăceá; part. plăcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLĂCEÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)
(Dicţionar de sinonime)
PLĂCÚT adj., adv. 1. adj. v. gustos. 2. adj. v. simpatic. 3. adj. agreabil, drăguţ, estetic, frumos. (Un aspect ~.) 4. adj. v. încântător. 5. adj. v. îmbietor. 6. adj. v. agreabil. 7. adj. agreabil, (reg.) omenos, pâşin, (înv.) ogodit, (fig.) dulce. (Clipe ~.) 8. adj. agreabil, amuzant, antrenant, distractiv, drăguţ. (Spectacol ~.) 9. adj. v. atractiv. 10. adj. agreabil, (fig.) savuros. (Efecte comice ~.) 11. adv. agreabil, bine. (A fost ~ în concediu.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea
(Dicţionar de antonime)
Plăcut ≠ dezagreabil, displăcut, neplăcut
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PLĂCÚT, -Ă, plăcuţi, -te, adj. Care place; simpatic, agreabil. – V. plăcea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plăceá (plác, plăcút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, plăcere. Lat. placēre (Puşcariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observaţiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. plăcere, s.f. (gust drag, bucurie); neplăcut, adj. (dezagreabil); neplăcere, s.f. (dezgust); displăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după lat. displicere; complăcea, vb. (a dezgusta, a supăra), după fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezenţă, s.f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie să provină sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
plăceá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plac, 2 sg. placi, 3 sg. pláce 1 pl. plăcém, 2 pl. plăcéţi, imperf. 3 sg. plăceá; part. plăcút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLĂCEÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. v. iubi. 3. v. pofti. 4. v. conveni. 5. a iubi. (Îi ~ să meargă la vânat.)
(Dicţionar de sinonime)
PLĂCÚT adj., adv. 1. adj. v. gustos. 2. adj. v. simpatic. 3. adj. agreabil, drăguţ, estetic, frumos. (Un aspect ~.) 4. adj. v. încântător. 5. adj. v. îmbietor. 6. adj. v. agreabil. 7. adj. agreabil, (reg.) omenos, pâşin, (înv.) ogodit, (fig.) dulce. (Clipe ~.) 8. adj. agreabil, amuzant, antrenant, distractiv, drăguţ. (Spectacol ~.) 9. adj. v. atractiv. 10. adj. agreabil, (fig.) savuros. (Efecte comice ~.) 11. adv. agreabil, bine. (A fost ~ în concediu.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A plăcea ≠ a dezgusta, a displăcea
(Dicţionar de antonime)
Plăcut ≠ dezagreabil, displăcut, neplăcut
(Dicţionar de antonime)