ridicol

RIDÍCOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârneşte râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocură; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridícul, -ă adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIDÍCOL¹ n. Motiv care provoacă râsul; aspect caraghios. /<it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RIDÍCOL² ~ă (~i, ~e) 1) Care provoacă râsul; în stare să stârnească râsul; caraghios; rizibil. Are o înfăţişare ~ă. 2) (despre sume, cantităţi etc.) Care este foarte scăzut; foarte mic; neînsemnat; derizoriu. /<it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RIDÍCOL, -Ă adj. 1. Care stârneşte râsul, batjocura; (demn) de râs; caraghios. 2. (Despre cifre, sume etc.) Foarte mic, derizoriu. // s.n. Ceea ce stârneşte râsul, ceea ce este demn de batjocură, de râs. [Var. ridicul, -ă adj. / < lat. ridiculus, cf. fr. ridicule].
(Dicţionar de neologisme)

RIDÍCOL, -Ă I. adj. 1. care stârneşte râsul, batjocura; caraghios. 2. (despre cifre, sume etc.) foarte mic, derizoriu. II. s. n. ceea ce este demn de râs. (< it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus)
(Marele dicţionar de neologisme)

ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. sg. ridícolă, pl. ridícole
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RIDÍCOL adj., s. 1. adj. v. buf. 2. s. (rar) ridiculitate. (~ul unei situaţii.) 3. adj. comic, rizibil. (Are o înfăţişare ~.) 4. adj. v. caraghios. 5. adj. v. derizoriu.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Ridicol ≠ frumos
(Dicţionar de antonime)