rubrică

RÚBRICĂ, rubrici, s.f. 1. Despărţitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spaţiu rezervat (permanent) într-o publicaţie periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise şi cărţi, se scria cu roşu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚBRI//CĂ ~ci f. 1) Coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată prin două linii verticale sau orizontale, care urmea-ză a fi completată. 2) Compartiment perma-nent al unei publicaţii periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (în cărţi, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu roşu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÚBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roşu în vechile cărţi sau manuscrise. 2. Despărţitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spaţiu rezervat permanent într-o publicaţie periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pământ roşu].
(Dicţionar de neologisme)

RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărţi în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].
(Dicţionar de neologisme)

RÚBRICĂ s. f. 1. despărţitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spaţiu rezervat într-o publicaţie periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)
(Marele dicţionar de neologisme)

rúbrică s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rubricá vb., ind. prez. 1 sg. rubrichéz, 3 sg. şi pl. rubricheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RÚBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RÚBRICĂ s. v. capitol.
(Dicţionar de sinonime)