SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calităţi, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ♢ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucăţică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară; a însămânţa. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcţia unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoţind gestul şi de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăştia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoştinţe, vrajbă etc. – Lat. seminare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEMĂNÁT, semănaturi, s.n. Semănare1; însămânţare. – V. semăna1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SEMĂNÁ1 seámăn tranz. 1) (seminţe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolţi şi a creşte); a însămânţa. ~ grâu. ♢ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecinţele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu seminţe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăştia uniform pe o suprafaţă. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SEMĂNÁ2 seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său. ♢ ~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparenţa (de); a fi în aparenţă; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A însămînţa. – 2. A împrăştia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Puşcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s.n. (insămînţare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundenţă); semănător, s.m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s.f. (femeie care seamănă, maşină agricolă care seamănă); semănătură, s.f. (însămînţare, loc semănat). – Cf. sămînţă.
(Dicţionarul etimologic român)
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Puşcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. şi Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s.n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s.m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)
semăná (a însămânţa, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 3 sg. şi pl. seámănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. sémene
(Dicţionar ortografic al limbii române)
semănát (însămânţare) s. n., pl. semănáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEMĂNÁ vb. 1. (AGRIC.) a însămânţa, (prin Mold. şi Olt.) a sămânţa. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. şi pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁ vb. v. difuza, împrăştia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁT s. (AGRIC.) 1. v. semănătură. 2. însă-mânţare, însămânţat, punere, pus, semănare. (~ul porumbului.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară; a însămânţa. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcţia unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoţind gestul şi de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăştia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoştinţe, vrajbă etc. – Lat. seminare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SEMĂNÁ1 seámăn tranz. 1) (seminţe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolţi şi a creşte); a însămânţa. ~ grâu. ♢ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecinţele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu seminţe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăştia uniform pe o suprafaţă. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SEMĂNÁ2 seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său. ♢ ~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparenţa (de); a fi în aparenţă; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A însămînţa. – 2. A împrăştia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Puşcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s.n. (insămînţare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundenţă); semănător, s.m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s.f. (femeie care seamănă, maşină agricolă care seamănă); semănătură, s.f. (însămînţare, loc semănat). – Cf. sămînţă.
(Dicţionarul etimologic român)
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Puşcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. şi Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s.n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s.m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)
semăná (a însămânţa, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 3 sg. şi pl. seámănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. sémene
(Dicţionar ortografic al limbii române)
semănát (însămânţare) s. n., pl. semănáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEMĂNÁ vb. 1. (AGRIC.) a însămânţa, (prin Mold. şi Olt.) a sămânţa. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. şi pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁ vb. v. difuza, împrăştia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.
(Dicţionar de sinonime)
SEMĂNÁT s. (AGRIC.) 1. v. semănătură. 2. însă-mânţare, însămânţat, punere, pus, semănare. (~ul porumbului.)
(Dicţionar de sinonime)