sfanților

SFÁNŢ, sfanţi, s.m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat şi în ţările româneşti la începutul sec. XIX; sorcovăţ; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ♢ Expr. A nu avea nici un sfanţ = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánţih s.m.] – Din germ. Zwanzig[er].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞFANŢ s.m. v. sfanţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

sfanţ (-ţi), s.m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanţig, sfanţih, svanţih. Mr. sfanţic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănţoaică, s.f. (monedă de 10 creiţari); sfănţui, vb. (a mitui); sfănţuială, s.f. (mituire).
(Dicţionarul etimologic român)

sfanţ s. m., pl. sfanţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SFANŢ s. 1. v. pitac. 2. (înv. şi reg.) husăş. (Vechea monedă maghiară numită ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SFANŢ s. v. ban, franc, gologan, para.
(Dicţionar de sinonime)