târnuiesc

TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul¹. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. şi: tấrnui] – Târn¹ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TÂRNU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TÂRNU//Í mă ~iésc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de păruieli (unul cu altul); a se părui; a se flocăi. /târn + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

târnuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târnuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TÂRNUÍ vb. (prin Munt.) a târşui. (A ~ curtea.)
(Dicţionar de sinonime)

TÂRNUÍ vb. v. atinge, bate, lovi, părui.
(Dicţionar de sinonime)