urâțenie

URÂŢÉNIE, (2) urâţenii, s.f. 1. Faptul de a fi urât, starea a ceea ce este urât; urâciune (2). 2. (Concr.) Fiinţă urâtă sau obiect urât; ceea ce este urât. – Urât + suf. -enie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÂŢÉNI//E ~i f. 1) Caracter urât; sluţenie. 2) Fiinţă sau lucru urât; sluţenie. [G.-D. urâţeniei] /urât + suf. ~enie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

urâţénie s. f. (sil. -ni-e), art. urâţénia (sil. -ni-a), g.-d. art. urâţéniei; (fiinţe, lucruri) pl. urâţénii, art. urâţéniile (sil. -ni-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
URÂŢÉNIE s. 1. diformitate, hâdoşenie, poceală, sluţenie, urâciune, (rar) sluţie, (pop.) hâzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. v. monstru.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Urâţenie ≠ frumuseţe
(Dicţionar de antonime)