arie
[Sinonime]
ÁRIE1, arii, s.f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafaţă de teren sau platformă pe care se aşează cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcţii, se prepară betonul etc. – Lat. area.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁRIE2, arii, s.f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafeţe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafaţă, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafaţă. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁRIE3, arii, s.f. Compoziţie muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziţie muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁRI//E1 ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună şi se treieră cerealele; făţare. 2) Orice suprafaţă plană. 3) Mărime a unei suprafeţe (exprimată în unităţi de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanenţă de anumite fiinţe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activităţi; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÁRI//E2 ~i f. 1) Compoziţie muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau din-tr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
árie (árii), s.f. – Melodie, compoziţie muzicală. It. aria (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
arié (árii), s.f. – 1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafaţă. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Puşcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen ştiinţific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s.n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunţarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există şi cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicţionarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.
(Dicţionarul etimologic român)
ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creştin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafeţe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfăşurare a unei activităţi etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbeşte o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlneşte un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRIE2 s.f. Compoziţie vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mişcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRIE2 s. f. compoziţie vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)
(Marele dicţionar de neologisme)
ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafeţe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ♢ areal1. 3. teritoriu în care se vorbeşte o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)
(Marele dicţionar de neologisme)
árie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. ária (sil. -ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÁRIE s. arman, (înv. şi reg.) silişte, (reg.) ţarc, (prin Mold. şi Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grâul.)
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. v. cântec.
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. v. curte, ogradă.
(Dicţionar de sinonime)
CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁRIE2, arii, s.f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafeţe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafaţă, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafaţă. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÁRI//E1 ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună şi se treieră cerealele; făţare. 2) Orice suprafaţă plană. 3) Mărime a unei suprafeţe (exprimată în unităţi de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanenţă de anumite fiinţe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activităţi; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÁRI//E2 ~i f. 1) Compoziţie muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau din-tr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
árie (árii), s.f. – Melodie, compoziţie muzicală. It. aria (sec. XIX).
(Dicţionarul etimologic român)
arié (árii), s.f. – 1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafaţă. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Puşcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen ştiinţific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s.n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunţarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există şi cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicţionarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.
(Dicţionarul etimologic român)
ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creştin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafeţe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfăşurare a unei activităţi etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbeşte o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlneşte un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRIE2 s.f. Compoziţie vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mişcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].
(Dicţionar de neologisme)
ÁRIE2 s. f. compoziţie vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)
(Marele dicţionar de neologisme)
ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafeţe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ♢ areal1. 3. teritoriu în care se vorbeşte o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)
(Marele dicţionar de neologisme)
árie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. ária (sil. -ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÁRIE s. arman, (înv. şi reg.) silişte, (reg.) ţarc, (prin Mold. şi Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grâul.)
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. v. cântec.
(Dicţionar de sinonime)
ÁRIE s. v. curte, ogradă.
(Dicţionar de sinonime)
CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.
(Dicţionar de sinonime)