cioflingarilor

CIOFLINGÁR, cioflingari, s.m. (Pop. şi fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care ţăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcaţi în haine orăşeneşti. – Cf. germ. S c h u h f l i c k e r „cârpaci”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOFLINGÁR ~i m. 1) Persoană care nu are preocupări serioase; om de nimic; pierde-vară; târâie-brâu. 2) înv. peior. Ţăran care purta haine (sărăcăcioase) orăşeneşti; pantalonar. /cf. germ. Schuhflicker
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cioflingár (cioflingári), s.m. – Om de nimic, secătură, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu există dificultăţi; la fel de bine însă ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a cărui der. este mai dificilă fonetic dar se potriveşte mai bine sensului. După Graur 139, din. ţig. čoχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabilă explicaţia semantismului propusă de Graur, că pantofarii obişnuiau să poarte haine mai mult sau mai puţin occidentale. Dacă etimonul este exact, este vorba de o legătură care apare adesea, între noţiunea de „pantofar” şi cea de „înşelător”, cf. potlogar, papugiu, a încălţa, a potcovi, etc.
(Dicţionarul etimologic român)

cioflingar, cioflingari s.m. (peior.) orăşean. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cioflingár s. m. (sil. -flin-), pl. cioflingári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CIOFLINGÁR s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură.
(Dicţionar de sinonime)