complezență

COMPLEZÉNT, -Ă, complezenţi, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMPLEZÉNŢĂ, complezenţe, s.f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMPLEZÉN//T ~tă (~ţi, ~te) livr. Care face cu plăcere un serviciu; care este gata oricând să servească pe cineva; serviabil. /<fr. complaisant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COMPLEZÉNŢ//Ă ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ♢ Din ~ din politeţe. /<fr. complaisance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COMPLEZÉNT, -Ă adj. (Franţuzism) Gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. [< fr. complaisant].
(Dicţionar de neologisme)

COMPLEZÉNŢĂ s.f. (Franţuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].
(Dicţionar de neologisme)

COMPLEZÉNT, -Ă adj. gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. (< fr. complaisant)
(Marele dicţionar de neologisme)

COMPLEZÉNŢĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)
(Marele dicţionar de neologisme)

complezént adj. m., pl. complezénţi; f. sg. complezéntă, pl. complezénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

complezénţă s. f., g.-d. art. complezénţei; pl. complezénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
COMPLEZÉNT adj., v. amabil, binevoitor, îndatoritor, serviabil.
(Dicţionar de sinonime)

COMPLEZÉNŢĂ s. v. amabilitate, bunăvoinţă, serviabilitate.
(Dicţionar de sinonime)