cotruța

COTRÚŢĂ, cotruţe, s.f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colţ din vatră; loc gol între cuptor şi perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COTRÚŢ//Ă ~e f. 1) Vatră mică. 2) Adâncitură special făcută în pereţii caselor ţărăneşti care serveşte ca loc de păstrare a obiectelor de uz casnic; ocniţă; nişă; cotlon. /<ung. kotrocz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cotrúţă (cotrúţe), s.f. – 1. Vatră, partea din faţă a cuptorului sau a sobei. – 2. Apărătoare la horn. – 3. Lanţ pentru ceaun. – 4. Coteţ pentru pisică, pentru cîini sau găini. – Var. cotreţ, cătreţ. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrč „colibă”; mag. katroc, katrócz, kötröc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR consideră că sensul 4 reprezintă un cuvînt diferit, şi îl derivă pe cel anterior din bg. kótor „groapă”, fiind însă puţin probabil să fie aşa. Pentru a explica semantismul, trebuie să avem în vedere vechiul obicei popular de a face o nişă sub vatră pentru animalele mici, cum sînt pisicile, căţeii, puii, pentru a folosi astfel căldura sobei. Cf. coteţ, ca şi legătura semantică a lui cotar, cu cotîrlău.
(Dicţionarul etimologic român)

cotrúţă s. f. (sil. -tru-), g.-d. art. cotrúţei; pl. cotrúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cotrúţă, cotrúţe, s.f. (reg.) 1. vatră mică; parte sau colţ din vatră; loc gol între cuptor şi perete; adâncitură sub vatră; ungher, groapă, cotlon, cotrov, cenuşar, firidă, ocniţă, căpătâi, fundoaie. 2. grătarul de la sobă, gratia, roşteiul. 3. policioara de lângă cuptor. 4. cujba ce ţine căldarea pe foc. 5. (fig.) om leneş. 6. (fig.) femeie intrigantă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)