echipolență

ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenţi, -te, adj. (Rar) De forţe, de valori egale. ♦ (Despre noţiuni sau judecăţi) Care exprimă în forme diferite acelaşi conţinut, – Din fr. équipollent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ECHIPOLÉNŢĂ s.f. (Rar) Egalitate de forţe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalenţă. – Din fr. équipollence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ECHIPOLÉN//T ~tă (~ţi, ~ te) 1) Care este de valoare egală. 2) (despre noţiuni sau judecăţi) Care exprimă acelaşi sens în forme diferite. /<fr. équipollent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ECHIPOLÉNT, -Ă adj. (Rar) De forţe, de valori egale. ♦ (Despre noţiuni sau judecăţi) Care exprimă în forme diferite acelaşi înţeles. [< fr. équipollent, cf. lat. aequus – egal, pollere – a fi tare].
(Dicţionar de neologisme)

ECHIPOLÉNŢĂ s.f. (Rar) Egalitate de forţe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalenţă. [< fr. équipollence].
(Dicţionar de neologisme)

ECHIPOLÉNT, -Ă adj. 1. de forţe, de valori egale. 2. (log.; despre noţiuni, judecăţi) care exprimă în forme diferite acelaşi înţeles; echivalent. 3. (mat.; despre vectori) egali, paraleli şi de acelaşi sens. (< fr. équipollent, lat. aequipollens)
(Marele dicţionar de neologisme)

ECHIPOLÉNŢĂ s. f. 1. egalitate de forţe, de puteri. 2. (log.) raport de egalitate între două propoziţii sau concepte de aceeaşi extensie; echivalenţă. 3. (mat.) relaţie între vectori echipolenţi. (< fr. équipollence, lat. aequipollentia)
(Marele dicţionar de neologisme)

echipolént adj. m., pl. echipolénţi; f. sg. echipoléntă, pl. echipolénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

echipolénţă s. f., g.-d. art. echipolénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)