haiducie

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul Evului Mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HAIDUCÍE f. 1) (în principatele dunărene şi în Peninsula Balcanică) Mişcare antifeudală şi antiotomană a haiducilor. 2) Viaţă de haiduc. /haiduc + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârşitul evului mediu în ţările româneşti şi în Peninsula Balcanică. 2. Viaţă sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie.
(Alte dicţionare)

haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HAIDUCÍE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tâlhărie.
(Dicţionar de sinonime)