DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. şi tranz. A (se) obişnui, a (se) învăţa. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-şi însuşi cunoştinţe (temeinice) într-un domeniu prin învăţătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinséi, part, deprins]. – Lat. depre(he)ndere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEPRÍNDERE, deprinderi, s.f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obişnuinţă, obicei. 3. Uşurinţă căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obişnuită într-o îndeletnicire oarecare; exerciţiu. – V. deprinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEPRÍNDE deprínd tranz. 1) A face să se deprindă. 2) (activităţi, procese etc.) A însuşi treptat. /<lat. depre[he]ndere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEPRÍNDE mă deprínd intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziţia cu) A căpăta anumite deprinderi; a se obişnui. ~ cu lucrul nou. /<lat. depre[he]ndere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEPRÍNDER//E ~i f. 1) Însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică; obicei; obişnuinţă. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiaşi activităţi; obişnuinţă. /v. a (se) deprinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obişnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Puşcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender şi, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre. – Der. deprindere, s.f. (uzanţă, obicei; practică); nedeprins, adj. (puţin familiarizat).
(Dicţionarul etimologic român)
deprínde vb. (sil. -prin-) → prinde
(Dicţionar ortografic al limbii române)
depríndere s. f. (sil. -prin-) → prindere
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEPRÍNDE vb. 1. v. aclimatiza. 2. v. dresa. 3. v. însuşi. 4. a se împăca, a se obişnui. (Nu mă pot ~ cu gândul că ...)
(Dicţionar de sinonime)
DEPRÍNDERE s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însuşire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.
(Dicţionar de sinonime)
DEPRÍNDERE s. v. exerciţiu, învăţare, învă-ţătură, practică, studiu.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A deprinde ≠ a debarasa, a dezbăra, a dezobişnui, a dezvăţa
(Dicţionar de antonime)
A se deprinde ≠ a (se) debarasa, a (se) dezbăra, a (se) dezvăţa, a se dezobişnui
(Dicţionar de antonime)
Deprindere ≠ dezvăţare
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEPRÍNDERE, deprinderi, s.f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obişnuinţă, obicei. 3. Uşurinţă căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obişnuită într-o îndeletnicire oarecare; exerciţiu. – V. deprinde.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEPRÍNDE mă deprínd intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziţia cu) A căpăta anumite deprinderi; a se obişnui. ~ cu lucrul nou. /<lat. depre[he]ndere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEPRÍNDER//E ~i f. 1) Însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică; obicei; obişnuinţă. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiaşi activităţi; obişnuinţă. /v. a (se) deprinde
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obişnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Puşcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender şi, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre. – Der. deprindere, s.f. (uzanţă, obicei; practică); nedeprins, adj. (puţin familiarizat).
(Dicţionarul etimologic român)
deprínde vb. (sil. -prin-) → prinde
(Dicţionar ortografic al limbii române)
depríndere s. f. (sil. -prin-) → prindere
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEPRÍNDE vb. 1. v. aclimatiza. 2. v. dresa. 3. v. însuşi. 4. a se împăca, a se obişnui. (Nu mă pot ~ cu gândul că ...)
(Dicţionar de sinonime)
DEPRÍNDERE s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însuşire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.
(Dicţionar de sinonime)
DEPRÍNDERE s. v. exerciţiu, învăţare, învă-ţătură, practică, studiu.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A deprinde ≠ a debarasa, a dezbăra, a dezobişnui, a dezvăţa
(Dicţionar de antonime)
A se deprinde ≠ a (se) debarasa, a (se) dezbăra, a (se) dezvăţa, a se dezobişnui
(Dicţionar de antonime)
Deprindere ≠ dezvăţare
(Dicţionar de antonime)