iepuri

IÉPURE, iepuri, s.m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinţi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte şi cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea şi blana lui. ♢ Expr. Nu ştii de unde sare iepurele = nu poţi să ştii de unde îţi vine soluţionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

IÉPUR//E ~i m. Mamifer rozător de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coadă scurtă şi cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte (vânat pentru carne şi blană). ♢ ~-de-casă iepure domestic, crescut pentru carne şi blană. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine aleargă după doi ~i nu prinde nici unul cel care încearcă să facă concomitent două lucruri nu reuşeşte să facă nici unul. A nu şti de unde sare ~ele a nu şti de unde poate apărea o şansă (în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc.). A împuşca (sau a prinde) doi ~i deodată a înfăptui (cu succes) două acţiuni deodată. Câţi ~i la biserică nimeni. Umbra-~elui plantă erbacee cu tulpină înaltă având frunze înguste, lungi şi flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

iépure (iépuri), s.m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne şi blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Puşcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s.f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s.f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepureşte, adv. (ca iepurii); iepurar, s.m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s.f. (mulţime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s.f. (crescătorie de iepuri; laşitate); iepurăriţă, s.f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine ţig. yepuro (Wlislocki 92).
(Dicţionarul etimologic român)

câţi iepuri la biserică expr. deloc; nici unul / una. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

iépure-de-máre s. m. (sil. ie-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iépure s. m. (sil. ie-), art. iépurele; pl. iépuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lábă-de-iépure (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úmbra-iépurelui (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ósul-iépurelui (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

saláta-iépurelui s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măcríşul-iépurelui s. m. (sil. -cri-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iepurí vb. IV (înv.) a vâna iepuri.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
IARBA-IÉPURELUI s. v. susai, tremurătoare.
(Dicţionar de sinonime)

IÉPURE s. (ZOOL.; Lepus europaeus) (reg.) şoşoi, (glumeţ) urecheat.
(Dicţionar de sinonime)

UMBRA-IÉPURELUI s. v. sparanghel.
(Dicţionar de sinonime)

MĂCRIŞUL-IÉPURELUI s. v. măcriş.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL-IÉPURELUI s. v. pojarniţă, sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)

LĂPTUCA-IÉPURILOR s. v. sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)