POT, poturi, s.n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărţi. – Din fr. pot.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simţi capabil de a înfăptui un lucru. ♢ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poţi etc.) = pe măsura posibilităţilor. ♢ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul, etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilităţi, câtă rezistenţă are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleşit de un seniment sau de o senzaţie puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condiţiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putinţă. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putinţă ca un lucru să se întâmple. ♢ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ♢ Refl. impers. Cum se poate să nu înveţe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putinţă. ♢ Loc. adv. Peste poate = cu neputinţă, imposibil. Fără doar şi poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptăţit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să, ..; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. şi: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POT ~uri n. Sumă obţinută la jocul de cărţi din mizele adunate în cadrul unui tur. /<fr. pot
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PUTEÁ pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simţi în stare; a fi capabil sau apt. ♢ A nu mai ~ de ... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzaţie puternică; b) a nu-i păsa de ... A nu (mai) ~ fără (cineva sau ceva) a avea neapărat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi în drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentinţa. 3) v. A SE PUTEA. ♢ Poate că e cu putinţă; e posibil. Fără doar şi poate fără nici o discuţie; în mod sigur. /<lat. potere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PUTEÁ pers. 3 se poáte tranz. 1) A exista posibilitatea; a fi posibil. ♢ Se prea poate e posibil. Peste poate imposibil. De nu se mai poate peste măsură; la culme. 2) A exista permisiunea; a fi îngăduit. Se poate să intru? /<lat. potere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pot (póturi), s.n. – Sumă, miză care se pontează la un joc de cărţi. Fr. pot „vas, oală”.
(Dicţionarul etimologic român)
puteá (pot, putút), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negaţia nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Puşcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Puşcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s.f. (tărie; forţă, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forţă militară; înv., mulţime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorităţi ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă şi prin echivalenţă cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putinţă, s.f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -inţă, ca stăruinţă, adeverinţă etc.; putirinţă (var. puterinţă), s.f. (putere, posibilitate), formaţie glumeaţă şi familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putinţă; neputinţă, s.f. (impotenţă, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-şi exercita puterea); puternicie, s.f. (forţă, tărie); atotputernicie, s.f. (omnipotenţă); puternice, s.f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s.f. (mandat; procură); împuternicit, s.m. (delegat; plenipotenţiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s.f. (toată forţa). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)
POT1 s. n. vas de pământ, porţelan sau metal de uz casnic; oală. (< fr. pot)
(Marele dicţionar de neologisme)
POT2 s. n. sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărţi. (< fr. pot)
(Marele dicţionar de neologisme)
pot s. n., pl. póturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
puteá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pot, 2 sg. poţi, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. poátă; ger. putând; part. putút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PUTEÁ vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu braţele în sân?) 2. a merge. (Aşa nu se mai ~!)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simţi capabil de a înfăptui un lucru. ♢ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poţi etc.) = pe măsura posibilităţilor. ♢ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul, etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilităţi, câtă rezistenţă are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleşit de un seniment sau de o senzaţie puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condiţiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putinţă. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putinţă ca un lucru să se întâmple. ♢ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ♢ Refl. impers. Cum se poate să nu înveţe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putinţă. ♢ Loc. adv. Peste poate = cu neputinţă, imposibil. Fără doar şi poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptăţit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să, ..; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. şi: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PUTEÁ pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simţi în stare; a fi capabil sau apt. ♢ A nu mai ~ de ... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzaţie puternică; b) a nu-i păsa de ... A nu (mai) ~ fără (cineva sau ceva) a avea neapărat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi în drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentinţa. 3) v. A SE PUTEA. ♢ Poate că e cu putinţă; e posibil. Fără doar şi poate fără nici o discuţie; în mod sigur. /<lat. potere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE PUTEÁ pers. 3 se poáte tranz. 1) A exista posibilitatea; a fi posibil. ♢ Se prea poate e posibil. Peste poate imposibil. De nu se mai poate peste măsură; la culme. 2) A exista permisiunea; a fi îngăduit. Se poate să intru? /<lat. potere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pot (póturi), s.n. – Sumă, miză care se pontează la un joc de cărţi. Fr. pot „vas, oală”.
(Dicţionarul etimologic român)
puteá (pot, putút), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negaţia nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Puşcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Puşcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s.f. (tărie; forţă, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forţă militară; înv., mulţime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorităţi ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă şi prin echivalenţă cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putinţă, s.f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -inţă, ca stăruinţă, adeverinţă etc.; putirinţă (var. puterinţă), s.f. (putere, posibilitate), formaţie glumeaţă şi familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putinţă; neputinţă, s.f. (impotenţă, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-şi exercita puterea); puternicie, s.f. (forţă, tărie); atotputernicie, s.f. (omnipotenţă); puternice, s.f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s.f. (mandat; procură); împuternicit, s.m. (delegat; plenipotenţiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s.f. (toată forţa). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)
POT1 s. n. vas de pământ, porţelan sau metal de uz casnic; oală. (< fr. pot)
(Marele dicţionar de neologisme)
POT2 s. n. sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărţi. (< fr. pot)
(Marele dicţionar de neologisme)
pot s. n., pl. póturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
puteá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pot, 2 sg. poţi, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. poátă; ger. putând; part. putút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PUTEÁ vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu braţele în sân?) 2. a merge. (Aşa nu se mai ~!)
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: po
Cuvinte se termină cu literele: ot