PÚPĂZĂ, pupeze, s.f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriţ, cu ciocul lung şi curbat şi cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ♢ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri uşoare. 3. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ♢ Expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (şi mai mare). – Cf. alb. p u p ë z ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUPEZÉLE s.f. pl. Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii şi apoi albastre, aşezate în raceme (Lathyrus vernus). – Pupăză + suf. -ele.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÚP//ĂZĂ ~eze f. 1) Pasăre migratoare de talie mică, cu cioc lung, subţire şi puţin încovoiat, cu moţ stufos şi înalt (în evantai) pe cap şi cu penaj divers colorat. 2) fig. Femeie fardată sau îmbrăcată ţipător. 3) fig. fam. Persoană guralivă. 4) reg. Colac asemănător la formă cu o pasăre (sau cu un cuib de păsări). ♢ Colac peste ~ v. COLAC. [G.-D. pupezei] /cf. alb. pupëzë
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUPEZÉLE f. pl. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze compuse şi flori purpurii, mai apoi albastre şi la urmă verzi, grupate în formă de ciorchine. /pupăză + suf. ~ele
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púpăză (púpeze), s.f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (Arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) şi care este o var. a lui pup, creaţie expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moţul său (cf. alb. pupë „moţ”, pupui „cocoaşă” şi fr. huppe „moţ” şi „pupăză”), cît şi pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe şi pupăi „a cînta pupăza”, pupui „a pupăi”. Oricum, formaţia pare să se fi creat în rom. prin ataşarea la un element expresiv iniţial a suf. -ză, care, în ciuda unanimităţii filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹ boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducţii *pupa, şi că suf. indică un împrumut din alb. (Puşcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Puşcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s.m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), şi probabil alb.
(Dicţionarul etimologic român)
colac peste pupăză expr. element care complică situaţia. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pupezéle s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pupezeá, pupezéle, s.f. (reg.) 1. pupăză mică, pupejoară. 2. plantă erbacee din familia leguminoaselor; orăstică.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PÚPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeţ) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.
(Dicţionar de sinonime)
PÚPĂZĂ s. v. cicatrice, cocotă, curvă, femeie de stradă, gură, prostituată, semn, târfă, urmă.
(Dicţionar de sinonime)
PUPEZÉLE s. pl. v. orăstică, pupăză.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PUPEZÉLE s.f. pl. Plantă erbacee perenă din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii şi apoi albastre, aşezate în raceme (Lathyrus vernus). – Pupăză + suf. -ele.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PUPEZÉLE f. pl. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze compuse şi flori purpurii, mai apoi albastre şi la urmă verzi, grupate în formă de ciorchine. /pupăză + suf. ~ele
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púpăză (púpeze), s.f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (Arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) şi care este o var. a lui pup, creaţie expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moţul său (cf. alb. pupë „moţ”, pupui „cocoaşă” şi fr. huppe „moţ” şi „pupăză”), cît şi pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe şi pupăi „a cînta pupăza”, pupui „a pupăi”. Oricum, formaţia pare să se fi creat în rom. prin ataşarea la un element expresiv iniţial a suf. -ză, care, în ciuda unanimităţii filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹ boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducţii *pupa, şi că suf. indică un împrumut din alb. (Puşcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Puşcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s.m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), şi probabil alb.
(Dicţionarul etimologic român)
colac peste pupăză expr. element care complică situaţia. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pupezéle s. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pupezeá, pupezéle, s.f. (reg.) 1. pupăză mică, pupejoară. 2. plantă erbacee din familia leguminoaselor; orăstică.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PÚPĂZĂ s. 1. (ORNIT.; Upupa epops) (glumeţ) cuc-armenesc. 2. (BOT.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.
(Dicţionar de sinonime)
PÚPĂZĂ s. v. cicatrice, cocotă, curvă, femeie de stradă, gură, prostituată, semn, târfă, urmă.
(Dicţionar de sinonime)
PUPEZÉLE s. pl. v. orăstică, pupăză.
(Dicţionar de sinonime)