recăpătare

RECĂPĂTÁ, recápăt, vb. I. Tranz. A căpăta din nou; a redobândi, a recâştiga. – Re¹- + căpăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RECĂPĂTÁRE, recăpătări, s.f. Acţiunea de a recăpăta şi rezultatul ei. – V. recăpăta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RECĂPĂTÁ recápăt tranz. A căpăta din nou; a redobândi; a recâştiga; a recupera. /re- + a căpăta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

recăpătá vb., ind. prez. 1 sg. recápăt, 3 sg. şi pl. recápătă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

recăpătáre s. f., g.-d. art. recăpătării; pl. recăpătări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RECĂPĂTÁ vb. a recâştiga, a recupera, a redobândi. (Şi-a ~ forţele pierdute.)
(Dicţionar de sinonime)

RECĂPĂTÁRE s. recâştigare, recuperare, redobândire. (~ forţelor pierdute.)
(Dicţionar de sinonime)