rostogol
[Sinonime]
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s.n., (II) s.m. I. S.n. 1. (Adesea fig.) Mişcare de rostogolire. ♢ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acţiunea greutăţii proprii. II. S.m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase şi flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. r o t o c o l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROSTOGÓL1 ~uri n. 1) Mişcare de rotire în jurul axei proprii. ♢ De-a ~ul rostogolindu-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care serveşte la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ROSTOGÓL2 m. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina erectă, frunze păroase şi flori albe, care creşte prin locuri uscate. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
rostogól (rostogóluri), s.n. – 1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli ‹ tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- şi bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 şi Tiktin) pare mai puţin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s.f. (întoarcere, rotire).
(Dicţionarul etimologic român)
de-a rostogólul loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rostogól (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rostogól (mişcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphacrocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpăţânoasă, măciuca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.
(Dicţionar de sinonime)
ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-dracului, tătarnică.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROSTOGÓL1 ~uri n. 1) Mişcare de rotire în jurul axei proprii. ♢ De-a ~ul rostogolindu-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care serveşte la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
rostogól (rostogóluri), s.n. – 1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli ‹ tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- şi bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 şi Tiktin) pare mai puţin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s.f. (întoarcere, rotire).
(Dicţionarul etimologic român)
de-a rostogólul loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rostogól (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rostogól (mişcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphacrocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpăţânoasă, măciuca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.
(Dicţionar de sinonime)
ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-dracului, tătarnică.
(Dicţionar de sinonime)