sigiliu

SIGÍLIU, sigilii, s.n. 1. Obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tuş sau cu ceară roşie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. 2. Ceară roşie pe care s-a imprimat prin apăsare o ştampilă şi care serveşte la sigilarea unui lucru, a unei încăperi etc. pentru a evita desfacera lui de către persoane neautorizate. [Var.: sigíl s.n.] – Din lat. sigillum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SIGÍLI//U ~i n. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care este gravată în relief o monogramă, o efigie, o emblemă şi care se aplică pe diverse obiecte (scrisori, acte oficiale, colete, încăperi etc.) pentru a le atribui caracter de integritate sau valabilitate. 2) Semn imprimat pe ceva cu un astfel de obiect. 3) Pecete de ceară roşie cu un astfel de semn. [Sil. -liu] /<lat. sigillum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sigíliu (-íi), s.n. – Semn, marcă imprimată. – Var. sigil. Lat. sigillum (sec. XIX). – Der. sigila, vb., din lat. sigillare. Cf. sugel.
(Dicţionarul etimologic român)

SIGÍLIU s.n. Pecete, ştampilă. ♦ (Fig.) Semn distinctiv, marcă. [Pron. -liu, pl. -ii, -iuri, var. sigil s.n. / < lat. sigilium, cf. it. sigillo].
(Dicţionar de neologisme)

SIGÍLIU s. n. 1. pecete, ştampilă. 2. (fig.) caracter distinctiv, marcă, însemn. (< lat. sigillum)
(Marele dicţionar de neologisme)

sigíliu s. n. [-liu pron. -liu], art. sigíliul; pl. sigílii, art. sigíliile (sil. -li-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SIGÍLIU s. pecete, ştampilă, (înv. şi reg.) pecetlar, (reg.) biag, ştempel, ţil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu.
(Dicţionar de sinonime)

SIGÍLIU s. v. atribut, calitate, caracter, ca-racteristică, însuşire, notă, particu-laritate, proprietate, semn, specific, trăsătură.
(Dicţionar de sinonime)