SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ♢ Expr. A-şi smulge părul (din cap) sau a-şi smulge barba = a-şi manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. şi refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obţine ceva cu mari eforturi; a lua cu forţa. ♢ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morţii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. şi refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mişcare bruscă. 4. Tranz. şi refl. A (se) despărţi, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulséi, part. smuls şi (înv. şi reg.) smult] – Lat. *exmulgere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SMÚLGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarbă. ♢ A-şi ~ barba (sau părul din cap) a-şi exterioriza în mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forţa. ~ o carte din mână. 3) fig. (secrete, mărturii etc.) A obţine datorită unei insistenţe excesive. 4) A face să se smulgă. ♢ ~ din ghearele morţii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SMÚLGE mă smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o mişcare bruscă. 3) A înceta de a mai fi împreună; a se despărţi. /<lat. exmulgere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
smúlge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – Var. zmulge şi der. Mr. zmulgu, zmulşu, zmuldzire, megl. smulg(iri). Lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Puşcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere „a suge”, astur. esmucir „a mulge” şi mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Creţu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s.f. (şuviţă, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s.f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s.f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea.
(Dicţionarul etimologic român)
smúlge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgeá, perf. s. 1 sg. smulséi, 1 pl. smúlserăm; part. smuls
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SMÚLGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleştele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Duşmanul le-a ~ o parte din ţară.)
(Dicţionar de sinonime)
SMÚLGE vb. v. jumuli.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SMÚLGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarbă. ♢ A-şi ~ barba (sau părul din cap) a-şi exterioriza în mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forţa. ~ o carte din mână. 3) fig. (secrete, mărturii etc.) A obţine datorită unei insistenţe excesive. 4) A face să se smulgă. ♢ ~ din ghearele morţii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
smúlge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – Var. zmulge şi der. Mr. zmulgu, zmulşu, zmuldzire, megl. smulg(iri). Lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Puşcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere „a suge”, astur. esmucir „a mulge” şi mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Creţu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s.f. (şuviţă, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s.f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s.f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea.
(Dicţionarul etimologic român)
smúlge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgeá, perf. s. 1 sg. smulséi, 1 pl. smúlserăm; part. smuls
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SMÚLGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleştele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Duşmanul le-a ~ o parte din ţară.)
(Dicţionar de sinonime)
SMÚLGE vb. v. jumuli.
(Dicţionar de sinonime)