termeni
[Sinonime]
TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s.n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s.m. 1. S.n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziţii prealabile, se execută o obligaţie (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ♢ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiţie, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S.n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ♢ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S.n. (Înv.) Limită, hotar, sfârşit. 4. S.m. (În loc. şi expr.) În termen = care îşi face serviciul militar în condiţiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-şi face stagiul militar. 5. S.m. Cuvânt; expresie. 6. S.m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. 7. S.m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S.m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepţie specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÉRMEN2 ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noţiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ♢ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
térmen (-ne), s.n. – 1. Limită (în spaţiu sau în timp). – 2. Soroc, scadenţă. – Var. mold. termin. Lat. termen, cu sensurile din fr. terme. – Der. termina, vb. (a sfîrşi, a încheia); teminal, adj. (final); terminaţi(un)e, s.f. (finală); neterminat, adj. (care nu a fost sfîrşit).
(Dicţionarul etimologic român)
TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparaţii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunţ sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporţională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme].
(Dicţionar de neologisme)
térmen (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÉRMEN s. 1. v. dată. 2. v. scadenţă. 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanţie de 6 luni.) 4. v. clauză. 5. v. cuvânt.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÉRMEN2 ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noţiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ♢ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparaţii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunţ sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporţională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme].
(Dicţionar de neologisme)
térmen (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÉRMEN s. 1. v. dată. 2. v. scadenţă. 3. interval, perioadă. (Un ~ de garanţie de 6 luni.) 4. v. clauză. 5. v. cuvânt.
(Dicţionar de sinonime)