ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înţelege, a cădea de acord. – Cf. sl. g r a d i t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNGRĂD//Í ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a ţărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNGRĂD//Í mă ~ésc intranz. înv. 1) A ajunge la înţelegere reciprocă; a cădea de acord; a se înţelege. 2) fig. A se pune în afara oricărei responsabilităţi personale; a se pune la adăpost. /în + sl. graditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înţelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, şi de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădeşte); îngrăditură, s.f. (gard, împrejmuire; înv., fortificaţie); îngrădeală, s.f. (separare); îngrădiş, s.n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).
(Dicţionarul etimologic român)
îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngrădeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A îngrădi ≠ a dezgrădi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ÎNGRĂD//Í ~ésc tranz. 1) (terenuri, suprafeţe etc.) A înconjura cu un gard; a împrejmui; a ţărcui. ~ curtea. 2) fig. A pune în anumite limite; a mărgini; a limita; a restrânge. [Sil. în-gră-] /în + sl. graditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. – 1. A închide, a astupa. – 2. A împrejmui, a îngrădi. – 3. A pune limite, a stăvili. – 4. A stăpîni, a subjuga. – 5. A împleti, a face cozi. – 6. (Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. – 7. (Refl.) A se înţelege, a se avea bine. – Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR), cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, şi de asemenea gard, grădină. – Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat); îngrăditor, adj. (care îngrădeşte); îngrăditură, s.f. (gard, împrejmuire; înv., fortificaţie); îngrădeală, s.f. (separare); îngrădiş, s.n. (înv., gard); desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).
(Dicţionarul etimologic român)
îngrădí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngrădeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNGRĂDÍ vb. v. împrejmui.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNGRĂDÍ vb. v. limita, mărgini, restrânge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A îngrădi ≠ a dezgrădi
(Dicţionar de antonime)