învoirea

ÎNVOÍRE, învoiri, s.f. Acţiunea de a (se) învoi şi rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNVOÍR//E ~i f. 1) v. A ÎNVOI şi A SE ÎNVOI. ♢ După ~ potrivit înţelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎNVOÍRE s. 1. v. înţelegere. 2. v. încuviinţare. 3. v. per-misie.
(Dicţionar de sinonime)