ŞERB, şerbi, s.m. 1. (În orânduirea feudală) Ţăran legat de pământul moşierului, depinzând cu persoana şi cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞERBÍ, şerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca şerb, a fi şerb. – Din şerb.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞERBÍE s.f. Instituţie feudală caracterizată prin starea de dependenţă personală a ţăranului faţă de stăpânul feudal; starea de şerb; iobăgie. – Şerb + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
Şerb ~i m. 1) (în epoca feudală) Ţăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă absolută faţă de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŞERB//Í ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de şerb; a iobăgi. Ţăranii liberi erau şerbiţi. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din şerb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞERBÍE f. Dependenţă totală a ţăranului de stăpânul feudal; stare de şerb; iobăgie. [Art. şerbia; G.-D. şerbiei; Sil. -bi-e] /şerb + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şerb (-bi), s.m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus ([Puşcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. şerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situaţia de şerb), din lat. sĕrvῑre (Puşcariu 1582; cf. REW 7874); şerbie (var. şerbire), s.f. (sclavie; servitute); ş(e)arbă, s.f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s.f.; serviabil, adj.; serviciu, s.n.; servietă, s.f.; servil, adj.; servilism, s.n.; servitor, s.m.; servitoare, s.f.; servitudine, s.f. Serv (var. servus), s.m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s.n., din fr. dessert; deservant, s.m. (econom). Şervet, s.n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. şărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluţie fonetică greşit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.
(Dicţionarul etimologic român)
şerb s. m., pl. şerbi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şerbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şerbésc, imperf. 3 sg. şerbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şerbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şerbíe s. f., art. şerbía, g.-d. şerbíi, art. şerbíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞERB s. v. iobag.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍ vb. v. iobăgi.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍE s. v. iobăgie.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍE s. v. captivitate, robie, sclavie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞERBÍ, şerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca şerb, a fi şerb. – Din şerb.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
Şerb ~i m. 1) (în epoca feudală) Ţăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă absolută faţă de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŞERB//Í ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de şerb; a iobăgi. Ţăranii liberi erau şerbiţi. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din şerb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞERBÍE f. Dependenţă totală a ţăranului de stăpânul feudal; stare de şerb; iobăgie. [Art. şerbia; G.-D. şerbiei; Sil. -bi-e] /şerb + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
şerb (-bi), s.m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus ([Puşcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. şerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situaţia de şerb), din lat. sĕrvῑre (Puşcariu 1582; cf. REW 7874); şerbie (var. şerbire), s.f. (sclavie; servitute); ş(e)arbă, s.f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s.f.; serviabil, adj.; serviciu, s.n.; servietă, s.f.; servil, adj.; servilism, s.n.; servitor, s.m.; servitoare, s.f.; servitudine, s.f. Serv (var. servus), s.m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s.n., din fr. dessert; deservant, s.m. (econom). Şervet, s.n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. şărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluţie fonetică greşit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.
(Dicţionarul etimologic român)
şerb s. m., pl. şerbi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şerbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. şerbésc, imperf. 3 sg. şerbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. şerbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
şerbíe s. f., art. şerbía, g.-d. şerbíi, art. şerbíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŞERB s. v. iobag.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍ vb. v. iobăgi.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍE s. v. iobăgie.
(Dicţionar de sinonime)
ŞERBÍE s. v. captivitate, robie, sclavie.
(Dicţionar de sinonime)