Curtea

CÚRTE, curţi, s.f. I. 1. Spaţiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ţine de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ♢ Loc. adj. De curte = care trăieşte pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuinţa de la ţară a moşierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuinţă. 3. Palatul de reşedinţă al unui suveran; (înv.) reşedinţa întărită a domnitorului şi a boierilor, unde se refugia şi populaţia în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcţii înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanţe (superioare) judecătoreşti şi administrative. Curtea de casaţie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanţe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecţiune, spre a-i câştiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚR//TE ~ţi f. 1) Loc îngrădit în jurul unei clădiri, al unei case; ogradă. ♢ De ~ care trăieşte pe lângă om; de casă; domestic. 2) Casa moşierului; conac. ~ boierească. 3) Palat de reşedinţă al unui suveran. 4) Instanţă judecătorească sau administrativă. ~ de apel. ~ de casaţie. ~ marţială. 5) Atenţie deosebită acordată unei femei cu scopul de a-i câştiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curţii] /<lat. curtis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cúrte (cúrţi), s.f. – 1. Spaţiu împrejmuit pe lîngă casă, ogradă. – 2. Împrejmuire, ţarc. – 3. Conac, casă boierească. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcătuiesc suita domnitorului. – 6. Gardă de corp, gardă personală a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instanţei judecătoreşti. – 9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. *cŭrtem, var. populară de la cǒhortem (Diez, I, 140; Puşcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohortă. Nu se înţelege de ce ar trebui să provină, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) şi de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general şi genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour. – Der. curtean, s.m. (slujbaş la palat; persoană care face parte din suita domnitorului); curteancă, s.f. (doamnă de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curteneţ, s.m. (Trans., Olt., persoană iscusită şi activă, om priceput la toate); curteneşte, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curţii, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a linguşi, a tămîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s.f. (slujba la curte; politeţe, respect); curtezan, s.m., din fr. courtisan; curtezană, s.f., din fr. courtisane; curtină, s.f., din fr. courtine; curtuozie, s.f., din fr. courtoisie; încurţi, vb. (a se stabili la curte, a duce viaţă de curtean), înv. (sec. XVI).
(Dicţionarul etimologic român)

cúrte s. f., g.-d. art. cúrţii; pl. curţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CÚRTE s. 1. ogradă, (pop.) bătătură, (reg.) arman, batişte, ocol, (prin Ban. şi Transilv.) arie, (Ban. şi prin Transilv.) avlie, (Transilv.) odor, (prin Ban.) voreţ. (~ unei case.) 2. v. palat. 3. conac. (S-a dus la ~ moşierului.) 4. (JUR.) curte de casaţie = (înv., în Transilv., Maram. şi Ban.) tablă.
(Dicţionar de sinonime)

CÚRTE s. v. împrejmuire.
(Dicţionar de sinonime)