abrupt

ABRÚPT, -Ă, abrupţi, -te, adj. 1. (Despre povârnişuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ABRÚP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre maluri, povârnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnişuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii şi calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].
(Dicţionar de neologisme)

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)
(Marele dicţionar de neologisme)

!abrúpt¹ (a-brupt) adj. m., pl. abrúpţi; f. abrúptă, pl. abrúpte
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

*abrúpt² (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpţi; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciş, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, ţărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Abrupt ≠ domol, lin
(Dicţionar de antonime)