TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acţiune până la capăt; a isprăvi, a sfârşi. ♢ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârşite. 2. Refl. A lua sfârşit, a se încheia. ♦ A avea o terminaţie, a se sfârşi în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. ♢ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o şansă de scăpare. [Prez. ind. acc. şi: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TERMINÁT1 s.n. Terminare (1). – V. termina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TERMINÁT2, -Ă, terminaţi, -te, adj. 1. (Despre acţiuni) Care a fost dus până la capăt; sfârşit. 2. (Fam.; despre oameni) Pentru care nu mai există şanse de revenire la situaţia mai bună de dinainte; sfârşit din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. termina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TERMINÁ términ tranz. (acţiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârşi; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acţiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârşi; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminaţie; a se sfârşi; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârşi, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminaţie, a se sfârşi în... [P.i. términ, conj. -ne, imper, -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].
(Dicţionar de neologisme)
TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârşi, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminaţie, a se sfârşi în ... (< fr. terminer, lat. terminare)
(Marele dicţionar de neologisme)
terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. şi pl. términă; conj. prez. 3 sg. şi pl. términe; imper. 2 sg. términă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terminát adj. m., pl. termináţi; f. sg. terminátă, pl. termináte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terminát s. n. (pl. termináte în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârşi, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârşi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârşi. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieşi. 7. a se încheia, a se sfârşi, (înv. şi pop.) a se petrece, (înv. şi reg.) a se obârşi. (Toate trec şi se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârşi. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.
(Dicţionar de sinonime)
TERMINÁT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. finit.
(Dicţionar de sinonime)
TERMINÁT s. v. terminare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) termina ≠ a începe
(Dicţionar de antonime)
Terminat ≠ nesfârşit, neterminat
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TERMINÁT1 s.n. Terminare (1). – V. termina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TERMINÁ términ tranz. (acţiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârşi; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acţiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârşi; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminaţie; a se sfârşi; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârşi, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminaţie, a se sfârşi în... [P.i. términ, conj. -ne, imper, -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].
(Dicţionar de neologisme)
TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârşi, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminaţie, a se sfârşi în ... (< fr. terminer, lat. terminare)
(Marele dicţionar de neologisme)
terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. şi pl. términă; conj. prez. 3 sg. şi pl. términe; imper. 2 sg. términă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terminát adj. m., pl. termináţi; f. sg. terminátă, pl. termináte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
terminát s. n. (pl. termináte în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârşi, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârşi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârşi. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieşi. 7. a se încheia, a se sfârşi, (înv. şi pop.) a se petrece, (înv. şi reg.) a se obârşi. (Toate trec şi se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârşi. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.
(Dicţionar de sinonime)
TERMINÁT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. finit.
(Dicţionar de sinonime)
TERMINÁT s. v. terminare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) termina ≠ a începe
(Dicţionar de antonime)
Terminat ≠ nesfârşit, neterminat
(Dicţionar de antonime)