antropologie
ANTROPOLOGÍE s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii, evoluţiei şi variabilităţii biologice a omului, în corelaţie cu condiţiile naturale şi social-culturale. – Din fr. anthropologie
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANTROPOLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii, evoluţiei şi varietăţii biologice a omului. [G.-D. antropologiei] /<fr. anthropologie, lat. anthropologia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANTROPOLOGÍE s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii şi evoluţiei biologice a omului (făcând abstracţie de condiţiile social-istorice în care se dezvoltă acesta) – Fr. anthropologie
(Dicţionarul limbii române moderne)
ANTROPOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} antropo + gr. logos „studiu”) s.f. Ştiinţă care studiază originea, evoluţia şi diversele tipuri fizice ale omului şi raselor umane. S-a constituit ca ştiinţă la mijlocul sec. 19. Cuprinde morfologia omului, antropogeneza şi raseologia. Problemele a. au preocupat pe oamenii de ştiinţă din cele mai vechi timpuri (Herodot, Hipocrat, Aristotel ş.a.) pînă în epoca modernă (C. Linné, I. Kant, Ch. Darwin, E. Haekel sau Th. Huxley). Apărută într-o perioadă preştiinţifică s-a dorit a fi o ştiinţă a clasificării populaţiilor umane, considerînd că o clasificare înseamnă o explicaţie. S-a divizat astfel specia umană în trei sau patru rase fundamentale – europidă, mongolidă, negridă şi, uneori, australidă, fiecare rasă fiind constituită din rase secundare sau tipuri cu particularităţi bine definite. Interpretarea datele era însă eronată: populaţiile sînt diferite deoarece aparţin unor rase diferite. Raseologia a fost destul de mult criticată şi, practic, a fost părăsită. În ultimele două decenii, a. a fost remodelată datorită marilor realizări a geneticii, studiindu-se caracterele condiţionate genetic – monogenic – şi distribuţia lor geografică. Explicaţia diferenţelor interpopulaţionale trebuie căutată în procesele genetice care au determinat evoluţia (procese genetice întîmplătoare, selecţia naturală etc.). A. românească s-a definit ca ştiinţă între cele două războaie mondiale (Nicolae şi Mina Minovici, Victor Papilian, Francisc Rainer), publicîndu-se numeroase studii de antropologie fizică tradiţională, iar în ultimele decenii contribuţii au adus Constantin şi Dardu Nicolăescu-Plopşor, Olga Necrasov ş.a. ♦ A. socială şi culturală are ca obiect societatea în ansamblu ca produs al activităţii umane şi totodată ca mod de existenţă a acesteia, precum şi totalitatea produselor umane care formează un sistem structurat al socialului – cultura unei colectivităţi. A. filozofică = ramură a filozofiei care studiază esenţa şi perspectivele omului pe baza generalizării rezultatelor disciplinelor speciale despre fiinţa umană (antropologia, psihologia, etnografia, sociologia, lingvistica etc.). A. teologică = concepţie contituită în baza datelor hristologiei, a doctrinei despre creaţie şi a învăţăturii soteriologice, afirmînd originea divină a omului (DR.) A. criminală = ramură a a. care se ocupă cu studiul biologic al infractorilor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ANTROPOLOGÍE s.f. 1. Învăţătură despre om. 2. Ştiinţă care studiază apariţia omului şi a raselor umane, evoluţia biologică a omului. ♢ Antropologie filozofică = ramură a filozofiei care studiază esenţa şi perspectivele omului; concepţie despre om; antropologie socială şi culturală = disciplină care studiază omul în ambianţa socială, economică şi culturală. [< fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].
(Dicţionar de neologisme)
ANTROPOLOGÍE s. f. ştiinţă care studiază originea şi evoluţia omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; antropobiologie. (< fr. anthropologie)
(Marele dicţionar de neologisme)
antropologíe s. f., art. antropología, g.-d. antropologíi, art. antropologíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANTROPOLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii, evoluţiei şi varietăţii biologice a omului. [G.-D. antropologiei] /<fr. anthropologie, lat. anthropologia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul limbii române moderne)
ANTROPOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} antropo + gr. logos „studiu”) s.f. Ştiinţă care studiază originea, evoluţia şi diversele tipuri fizice ale omului şi raselor umane. S-a constituit ca ştiinţă la mijlocul sec. 19. Cuprinde morfologia omului, antropogeneza şi raseologia. Problemele a. au preocupat pe oamenii de ştiinţă din cele mai vechi timpuri (Herodot, Hipocrat, Aristotel ş.a.) pînă în epoca modernă (C. Linné, I. Kant, Ch. Darwin, E. Haekel sau Th. Huxley). Apărută într-o perioadă preştiinţifică s-a dorit a fi o ştiinţă a clasificării populaţiilor umane, considerînd că o clasificare înseamnă o explicaţie. S-a divizat astfel specia umană în trei sau patru rase fundamentale – europidă, mongolidă, negridă şi, uneori, australidă, fiecare rasă fiind constituită din rase secundare sau tipuri cu particularităţi bine definite. Interpretarea datele era însă eronată: populaţiile sînt diferite deoarece aparţin unor rase diferite. Raseologia a fost destul de mult criticată şi, practic, a fost părăsită. În ultimele două decenii, a. a fost remodelată datorită marilor realizări a geneticii, studiindu-se caracterele condiţionate genetic – monogenic – şi distribuţia lor geografică. Explicaţia diferenţelor interpopulaţionale trebuie căutată în procesele genetice care au determinat evoluţia (procese genetice întîmplătoare, selecţia naturală etc.). A. românească s-a definit ca ştiinţă între cele două războaie mondiale (Nicolae şi Mina Minovici, Victor Papilian, Francisc Rainer), publicîndu-se numeroase studii de antropologie fizică tradiţională, iar în ultimele decenii contribuţii au adus Constantin şi Dardu Nicolăescu-Plopşor, Olga Necrasov ş.a. ♦ A. socială şi culturală are ca obiect societatea în ansamblu ca produs al activităţii umane şi totodată ca mod de existenţă a acesteia, precum şi totalitatea produselor umane care formează un sistem structurat al socialului – cultura unei colectivităţi. A. filozofică = ramură a filozofiei care studiază esenţa şi perspectivele omului pe baza generalizării rezultatelor disciplinelor speciale despre fiinţa umană (antropologia, psihologia, etnografia, sociologia, lingvistica etc.). A. teologică = concepţie contituită în baza datelor hristologiei, a doctrinei despre creaţie şi a învăţăturii soteriologice, afirmînd originea divină a omului (DR.) A. criminală = ramură a a. care se ocupă cu studiul biologic al infractorilor. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ANTROPOLOGÍE s.f. 1. Învăţătură despre om. 2. Ştiinţă care studiază apariţia omului şi a raselor umane, evoluţia biologică a omului. ♢ Antropologie filozofică = ramură a filozofiei care studiază esenţa şi perspectivele omului; concepţie despre om; antropologie socială şi culturală = disciplină care studiază omul în ambianţa socială, economică şi culturală. [< fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].
(Dicţionar de neologisme)
ANTROPOLOGÍE s. f. ştiinţă care studiază originea şi evoluţia omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; antropobiologie. (< fr. anthropologie)
(Marele dicţionar de neologisme)
antropologíe s. f., art. antropología, g.-d. antropologíi, art. antropologíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)