CUNÚNĂ, cununi, s.f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ♢ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munţi (sau de dealuri, de păduri) = lanţ, şir de munţi sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război şi la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se aşază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn şi pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului şi ale acoperişului. – Lat. corona.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriţi din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naş. ♦ (Despre părinţi) A-şi căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUNÚN//Ă ~i f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoabă; coroană. ♢ ~ de lauri coroană cu care erau încununaţi în antichitate învingătorii (în război, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroană care se ţine deasupra capetelor mirilor în timpul oficializării cununiei. 3): ~ de munţi, de păduri lanţ de munţi, de păduri dispuse în formă de cerc. 4): ~ de ceapă, de usturoi ceapă sau usturoi cu coada uscată împletită în formă de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CUNUNÁ cunún tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriţi, aşezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naş. /<lat. coronare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CUNUNÁ mă cunún intranz. A-şi consfinţi căsătoria prin cununie. /<lat. coronare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cunúnă (cunúni), s.f – 1. Coroană. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereţi ai unei case de ţară. – 3. Ghizd, colac de fîntînă. – 4. Pedală, la războiul de ţesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Plantă (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legătură sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curună. Lat. corōna (Puşcariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroană, şi al lui corună, pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 7, propunea să fie derivate din lat. columna. Forma normală este cea din dialect, alterată posterior printr-o asimilaţie. – Der. cununiţă, s.f. (dim. al lui cunună; icoană care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroană; a căsători, a celebra o căsătorie, a face căsătoria religioasă), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Puşcariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) şi al cărui semantism se explică prin ritualul ceremoniei nupţiale ortodoxe, cf. cu acelaşi sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se preferă astăzi forma încununa); cununie, s.f. (căsătorie, una din cele şapte sfinte taine ale religiei creştine; oficiere a căsătoriei, nuntă; coroană ce se aşază pe capul soţilor, în timpul oficierii căsătoriei), cuvînt general răspîndit (ALR, 253), fără îndoială datorită influenţei bisericii; necununat, adj. (care nu a fost căsătorit la biserică); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a răsplăti; a desăvîrşi; înv., a căsători); descununa, vb. (a divorţa, a despărţi).
(Dicţionarul etimologic român)
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cununá vb., ind. prez. 1 sg. cunún, 3 sg. şi pl. cunúnă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUNÚNĂ s. 1. coroană. (O ~ de flori pe cap.) 2. v. cununie. 3. v. funie.
(Dicţionar de sinonime)
CUNÚNĂ s. v. coroană, coronişte, cosoroabă, diademă.
(Dicţionar de sinonime)
FLOAREA-CUNÚNII s. v. curcubeu.
(Dicţionar de sinonime)
CUNUNÁ vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)
(Dicţionar de sinonime)
CUNUNÁ vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriţi din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naş. ♦ (Despre părinţi) A-şi căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CUNUNÁ cunún tranz. 1) (mirii) A declara căsătoriţi, aşezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de naş. /<lat. coronare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CUNUNÁ mă cunún intranz. A-şi consfinţi căsătoria prin cununie. /<lat. coronare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cunúnă (cunúni), s.f – 1. Coroană. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereţi ai unei case de ţară. – 3. Ghizd, colac de fîntînă. – 4. Pedală, la războiul de ţesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Plantă (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legătură sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curună. Lat. corōna (Puşcariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroană, şi al lui corună, pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 7, propunea să fie derivate din lat. columna. Forma normală este cea din dialect, alterată posterior printr-o asimilaţie. – Der. cununiţă, s.f. (dim. al lui cunună; icoană care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroană; a căsători, a celebra o căsătorie, a face căsătoria religioasă), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Puşcariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) şi al cărui semantism se explică prin ritualul ceremoniei nupţiale ortodoxe, cf. cu acelaşi sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se preferă astăzi forma încununa); cununie, s.f. (căsătorie, una din cele şapte sfinte taine ale religiei creştine; oficiere a căsătoriei, nuntă; coroană ce se aşază pe capul soţilor, în timpul oficierii căsătoriei), cuvînt general răspîndit (ALR, 253), fără îndoială datorită influenţei bisericii; necununat, adj. (care nu a fost căsătorit la biserică); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a răsplăti; a desăvîrşi; înv., a căsători); descununa, vb. (a divorţa, a despărţi).
(Dicţionarul etimologic român)
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cununá vb., ind. prez. 1 sg. cunún, 3 sg. şi pl. cunúnă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUNÚNĂ s. 1. coroană. (O ~ de flori pe cap.) 2. v. cununie. 3. v. funie.
(Dicţionar de sinonime)
CUNÚNĂ s. v. coroană, coronişte, cosoroabă, diademă.
(Dicţionar de sinonime)
FLOAREA-CUNÚNII s. v. curcubeu.
(Dicţionar de sinonime)
CUNUNÁ vb. a se căsători, (pop.) a se nunti. (S-au ~ la biserică.)
(Dicţionar de sinonime)
CUNUNÁ vb. v. încorona, încununa, răsplăti, recompensa.
(Dicţionar de sinonime)