cămara

CĂMÁRĂ, cămări, s.f. 1. Încăpere mică în care se păstrează alimente. 2. (Înv.) Cameră, odaie. ♢ Cămară domnească = (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova): a) totalitatea veniturilor domniei, provenite din vămi, ocne şi impozite indirecte, deosebite de veniturile vistieriei; b) (rar) monetărie. – Probabil lat. *camara în loc de cam(m)ara „cameră” (< gr.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂM//ÁRĂ ~ări f. Încăpere mică (răcoroasă) unde se păstrează alimente. /<ngr. kamara
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cămáră (cămắri), s.f. – 1. Cameră, odaie. – 2. Încăpere mică în care se păstrează alimentele. – 3. Înv., bogăţie personală a domnitorului, avere. – 4. Trăsură în formă de ladă, special constituită pentru a transporta valori. – Mr., megl. cămară. Ngr. ϰάμαρα „boltă”, ϰαμάρα „cameră” (Cihac, II, 487; Meyer 169; Densusianu, Rom., XXXIII, 276), care provine din lat. camara. Der. directă din lat. nu este posibilă. Cf., din gr., tc. kemer, alb. kamëre, sl. kamarĭ, bg. kamara. Der. cămăruţă, s.f. (dim. al lui cameră; nişă); cămăraş, s.m. (slujbaş care avea în grijă odăile domnului, la ordinele unui mare cămăraş, administrator al palatului şi boier al rangului doi. Marele cămăraş administra cheltuielile palatului, avea monopolul cumpărăturilor, îi supraveghea pe negustorii raia şi activităţile breslelor. Păzea modelul greutăţilor şi măsurilor, din care transmitea copii legalizate cu sigiliul domnitorului, în schimbul impozitului numit cotărit. Nu avea loc în sfat; primea ce rămînea din banii de cheltuieli pentru palat, daruri în fiecare an de la cămăraşi, şi jumătate din cota numită răsură de la bresle şi mănăstiri; al doilea cămăraş se îngrijea în mod special de îmbrăcămintea domnitorului; cămăraş de izvoade, secretar personal, se îngrijea de corespondenţă şi de actele domnitorului; cămăraş al ocnelor, administrator al minelor de sare; cămărăşel, s.m. (cămăraş; locuitor care era scutit de dări, în schimbul obligaţiei de a servi cu propriile arme, în caz de război; se numea aşa, deoarece comandantul lui era marele cămăraş); cămărăşie, s.f. (funcţia de cămăraş; biroul acestuia); cămărăşiţă, s.f. (nevastă de cămăraş; chelăriţă).
(Dicţionarul etimologic român)

cămáră s. f., g.-d. art. cămării; pl. cămări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CĂMARĂ DOMNEÁSCĂ s. v. tezaur, vistierie.
(Dicţionar de sinonime)

CĂMÁRĂ s. (reg.) chelar, (Ban. şi Transilv.) şpais. (~ de alimente.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂMÁRĂ s. v. cameră, cuhnie, încăpere, odaie.
(Dicţionar de sinonime)