dricul

DRIC, dricuri, s.n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roţi şi loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ♢ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârşite; a fi într-o situaţie grea; a fi gata să eşueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopţii, al unui anotimp; punct culminant al unei acţiuni care se desfăşoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei căruţe, fără loitre şi roţi. 2) Trăsură folosită la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ♢ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eşua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen în desfaşurare; toi. În ~ul iernii. /<ung. dërék
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dric (drícuri), s.n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag. derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. şi sb. drek „încărcătura unei căruţe”. – Der. dricar, s.m. (funcţionar de pompe funebre); dricar, s.n. (Banat, pătură), din mag. derekal; dricală, s.f. (Banat, plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se aşeza peste), pe care DAR îl derivă de la ridica, şi Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepţia de „a pune, a aşeza”.
(Dicţionarul etimologic român)

dric s. n., pl. drícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandâc. (~ la căruţă.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, pataşcă.
(Dicţionar de sinonime)

DRIC s. v. centru, cocârlă, cotigă, miez, mijloc, putere, schimbătoare, teleagă, toi.
(Dicţionar de sinonime)