empirism

EMPIRÍSM s.n. Doctrină care consideră experienţa senzorială ca primă sursă a cunoaşterii şi a cunoştinţelor. ♢ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunţurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EMPIRÍSM n. 1) Concepţie filozofică care consideră experienţa senzorială ca unica sursă a cunoaşterii. 2) Tratare a unor probleme numai pe baza datelor experienţei, fără a apela la teorie. /<fr. empirisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

EMPIRÍSM s.n. 1. Concepţie gnoseologică care socoteşte experienţa senzorială ca unica sursă a cunoaşterii, negând valoarea abstracţiilor. ♢ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunţurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunţând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. Folosirea exclusivă a experienţei într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experienţă].
(Dicţionar de neologisme)

EMPIRÍSM s. n. 1. concepţie în filozofie care consideră experienţa senzorială ca sursă fundamentală a cunoaşterii, negând valoarea abstracţiilor. o ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunţurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunţând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. folosirea exclusivă a experienţei într-o activitate. (< fr. empirisme)
(Marele dicţionar de neologisme)

empirísm s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)