granat
[Sinonime]
GRANÁT1, granaţi, s.m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate şi cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRANÁT2, granate, s.n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuinţat ca piatră de şlefuit sau, în stare pură (de culoare roşie), ca piatră semipreţioasă. – Din germ. Granat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRANÁT1 ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuinţat ca abraziv sau ca piatră semipreţioasă. /<germ. Granat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRANÁ//T2 ~ţi m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate şi flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive şi în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de şlefuit sau ca piatră preţioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ţi. / cf. germ. Granat, it. granato].
(Dicţionar de neologisme)
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe şi galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
(Dicţionar de neologisme)
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roşie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de şlefuit sau ca piatră preţioasă. (< germ. Granat)
(Marele dicţionar de neologisme)
GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate şi flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
granát (bot. ) s. m., pl. granáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
granát (mineral) s. n., pl. granáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRANAT DE BOÉMIA s. v. pirop.
(Dicţionar de sinonime)
GRANÁT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuţă, (reg.) bumbişor, firicică, mătrice, mătri-cea, mătriţă, muşeţel, năsturei (pl.), părăluţe (pl.), piretru, roman, romaniţă, smirnă, spicu-leţe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoşului, iarbă-amară, iarbă-creaţă, iarbă-mare, laba-gâştii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRANÁT2, granate, s.n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuinţat ca piatră de şlefuit sau, în stare pură (de culoare roşie), ca piatră semipreţioasă. – Din germ. Granat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRANÁ//T2 ~ţi m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate şi flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive şi în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de şlefuit sau ca piatră preţioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ţi. / cf. germ. Granat, it. granato].
(Dicţionar de neologisme)
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe şi galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
(Dicţionar de neologisme)
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roşie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de şlefuit sau ca piatră preţioasă. (< germ. Granat)
(Marele dicţionar de neologisme)
GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate şi flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
granát (bot. ) s. m., pl. granáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
granát (mineral) s. n., pl. granáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRANAT DE BOÉMIA s. v. pirop.
(Dicţionar de sinonime)
GRANÁT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuţă, (reg.) bumbişor, firicică, mătrice, mătri-cea, mătriţă, muşeţel, năsturei (pl.), părăluţe (pl.), piretru, roman, romaniţă, smirnă, spicu-leţe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoşului, iarbă-amară, iarbă-creaţă, iarbă-mare, laba-gâştii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.
(Dicţionar de sinonime)