ÎNVÉŞTE, învésc, vb. III. Tranz. şi refl. (Înv. şi reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveştí vb. IV] – Lat. investire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiţie. – Din fr. investir, lat. investire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuţie: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A INVEST//Í ~ésc tranz. (sume, capitaluri) A da ca investiţie; a plasa. /<fr. investir, engl. invest
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNVEST//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcţie, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înveştí (înveştésc, înveştít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfăşura. – Var. înveşte, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Şeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) şi Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveştesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiţie; a bloca, a asedia), din fr. investir.
(Dicţionarul etimologic român)
INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].
(Dicţionar de neologisme)
ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].
(Dicţionar de neologisme)
INVESTÍ vb. tr. a face o investiţie. (< fr. investir, lat. investire)
(Marele dicţionar de neologisme)
ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)
(Marele dicţionar de neologisme)
învéşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învésc, 2 sg. învéşti, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. şi pl. înveáscă; part. învăscút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
investí (a plasa un capital) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. investeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
învestí (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuţie) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învesteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înveştí vb. IV (reg., înv.) V. înveşte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNVÉŞTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveşmânta.
(Dicţionar de sinonime)
INVESTÍ vb. a băga, a plasa, a vârî. (A ~ un capital în ceva.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. au-toriza. 4. (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiţie. – Din fr. investir, lat. investire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A INVEST//Í ~ésc tranz. (sume, capitaluri) A da ca investiţie; a plasa. /<fr. investir, engl. invest
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNVEST//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcţie, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înveştí (înveştésc, înveştít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfăşura. – Var. înveşte, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Şeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) şi Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveştesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiţie; a bloca, a asedia), din fr. investir.
(Dicţionarul etimologic român)
INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].
(Dicţionar de neologisme)
ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].
(Dicţionar de neologisme)
INVESTÍ vb. tr. a face o investiţie. (< fr. investir, lat. investire)
(Marele dicţionar de neologisme)
ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)
(Marele dicţionar de neologisme)
învéşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învésc, 2 sg. învéşti, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 sg. şi pl. înveáscă; part. învăscút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
investí (a plasa un capital) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. investeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
învestí (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuţie) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. învesteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înveştí vb. IV (reg., înv.) V. înveşte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
ÎNVÉŞTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveşmânta.
(Dicţionar de sinonime)
INVESTÍ vb. a băga, a plasa, a vârî. (A ~ un capital în ceva.)
(Dicţionar de sinonime)
ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. au-toriza. 4. (înv. şi pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)
(Dicţionar de sinonime)