piață
[Sinonime]
PIÁŢĂ, pieţe, s.f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ♢ Trăsură (sau maşină) de piaţă = trăsură (sau maşină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ♢ Expr. A face piaţa = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piaţă = a se certa violent şi folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins şi deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spaţii verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sferă a circulaţiei mărfurilor; cererea şi oferta de mărfuri. – Din it. piazza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIÁŢĂ piéţe f. 1) Spaţiu liber (cu monumente sau/şi plantaţii decorative) în interiorul unei localităţi (mai ales urbane). Piaţa Marii Adunări Naţionale. 2) Loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orăşenesc, unde se vând şi se cumpără diferite produse agricole şi industriale; târg. ♢ A face piaţa a cumpăra produse alimentare (în special de la piaţă). 3) ec. Sferă de circulaţie a mărfurilor. ♢ Piaţa internă totalitate a relaţiilor de schimb de mărfuri din interiorul unei ţări. Piaţa mondială totalitate a relaţiilor privind schimbul de mărfuri între ţările lumii. [G.-D. pieţei; Sil. pia-] /<it. piazza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
piáţă (piéţe), s.f. – 1. Scuar. – 2. Tîrg. – Mr. piaţă. It. piazza, parţial prin ngr. πιάτζα (Iordan, Dift., 145), cf. sb., cr. pijaca, mag. piac (REW 6583).
(Dicţionarul etimologic român)
PIÁŢĂ s.f. I. 1. Loc, spaţiu întins, descoperit, unde se întâlnesc şi se întretaie mai multe străzi într-un oraş. 2. Loc unde se vând şi se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente); târg. II. Categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privită în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară. [Pron. pia-ţă, pl. pieţe. / < it. piazza].
(Dicţionar de neologisme)
PIÁŢĂ s. f. I. 1. spaţiu (întins) unde se întâlnesc şi se întretaie mai multe străzi într-un oraş. 2. loc unde se vând şi se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente, zarzavaturi). II. categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresia totalitatea relaţiilor economice ce apar în procesul de vânzare-cumpărare a mărfurilor. o ~ valutară = ansamblul operaţiilor de vânzare-cumpărare de valută. (< it. piazza)
(Marele dicţionar de neologisme)
a se certa ca la piaţă expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a chiti la piaţă expr. (intl.) a ieşi la furat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
piáţă s. f. (sil. pia-), g.-d. art. piéţei; pl. piéţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PIÁŢĂ s. târg, (la orientali) bazar, (înv.) târgovişte. (Îşi vinde produsele la ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PIÁŢĂ piéţe f. 1) Spaţiu liber (cu monumente sau/şi plantaţii decorative) în interiorul unei localităţi (mai ales urbane). Piaţa Marii Adunări Naţionale. 2) Loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orăşenesc, unde se vând şi se cumpără diferite produse agricole şi industriale; târg. ♢ A face piaţa a cumpăra produse alimentare (în special de la piaţă). 3) ec. Sferă de circulaţie a mărfurilor. ♢ Piaţa internă totalitate a relaţiilor de schimb de mărfuri din interiorul unei ţări. Piaţa mondială totalitate a relaţiilor privind schimbul de mărfuri între ţările lumii. [G.-D. pieţei; Sil. pia-] /<it. piazza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
PIÁŢĂ s.f. I. 1. Loc, spaţiu întins, descoperit, unde se întâlnesc şi se întretaie mai multe străzi într-un oraş. 2. Loc unde se vând şi se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente); târg. II. Categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privită în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară. [Pron. pia-ţă, pl. pieţe. / < it. piazza].
(Dicţionar de neologisme)
PIÁŢĂ s. f. I. 1. spaţiu (întins) unde se întâlnesc şi se întretaie mai multe străzi într-un oraş. 2. loc unde se vând şi se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente, zarzavaturi). II. categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresia totalitatea relaţiilor economice ce apar în procesul de vânzare-cumpărare a mărfurilor. o ~ valutară = ansamblul operaţiilor de vânzare-cumpărare de valută. (< it. piazza)
(Marele dicţionar de neologisme)
a se certa ca la piaţă expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a chiti la piaţă expr. (intl.) a ieşi la furat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
piáţă s. f. (sil. pia-), g.-d. art. piéţei; pl. piéţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PIÁŢĂ s. târg, (la orientali) bazar, (înv.) târgovişte. (Îşi vinde produsele la ~.)
(Dicţionar de sinonime)